Paralel cu strada Adevărului, printre casele orădenilor, ascuns de copaci impunători, curge discret pârâul Negru, un afluent al Crişului Repede, cu care se uneşte lângă hotelul DoubleTree by Hilton.
Pe cât de lipsit de importanţă pare micul pârâiaş, pe atât este de pângărit, deopotrivă de orădenii care varsă în el, clandestin, ape menajere, dar şi de Compania de Apă Oradea, care asemenea unui cetăţean certat cu legea, deversează de ani de zile ape uzate în pârâul Negru.
Criş poluat
La jumătatea lunii iunie, comisarii de mediu au depistat o poluare urât mirositoare pe Crişul Repede. La colţul parcării hotelului DoubleTree by Hilton, dintr-o conductă subterană, în râu ajungeau ape menajere cu aspect fecaloid, dar şi o spumă specifică detergenţilor (foto). Angajaţii Companiei de Apă Oradea au reuşit să oprească poluarea montând baraje flotante şi folosind materiale absorbante specifice.
Prin conducta cu pricina ajunge în Criş pârâul Negru, un curs de apă atât de mic, că nici nu se găseşte pe hărţile Oradiei ori în descrierea hidrografică a oraşului. De altfel, adeseori, pe timp de vară, valea este uscată, pentru că pârâiaşul care izvorăşte din dealurile Oradiei seacă în capătul străzii Adevărului. Anul acesta, cum ploile au fost abundente, şi pârâul Negru este viu.
Accidente... zilnice
Căutând sursa poluării, comisarii de mediu s-au lămurit rapid de unde veneau dejecţiile: staţia de pompare pe care Compania de Apă o are la intersecţia străzilor Adevărului şi Atacului, la câţiva metri de pârâul Negru, staţie a cărei menire este să pompeze apele menajere în reţeaua de canalizare. Colmatată cu deşeuri textile pe care orădenii le-au aruncat în toalete, conductele staţiei au refulat în cursul de apă.
Comisarii de mediu au stabilit că poluarea este accidentală, aşa că nu au trasat sancţiuni pentru CAO. Locuitorii din zonă spun însă că „accidentele” de acest gen sunt la ordinea zilei. „Pârâul trece pe la capătul grădinii noastre şi împrăştie în jur mirosuri oribile, pentru că mereu staţia de pompare refulează. Vin prietenii la un grătar, spun că e frumos la noi, dar nu se poate sta de duhoare”, spune Cristian Togor (foto), un orădean care locuieşte în zonă.
Staţie prea mică
Pârâul Negru se umple de dejecţii nu doar din vina orădenilor, ci şi a Companiei de Apă. Anul trecut, Togor a reclamat Primăriei şi CAO faptul că dintr-o conductă a staţiei de pompare curg continuu ape menajere în pârâul Negru, iar răspunsul primit l-a şocat. În document, reprezentanţii CAO recunosc, negru pe alb, că deversările nu sunt accidentale, ci inevitabile!
„Staţia de pompare ape uzate menajere de pe strada Adevărului s-a construit în 2008, ţinând cont de consumatorii existenţi la data respectivă. Ca urmare a dezvoltării accentuate a zonei şi din cauza faptului că în perioade de ploi ajung şi ape pluviale în sistemul de canalizare menajeră, staţia nu are capacitatea necesară de pompare a debitelor”, se arată în răspunsul primit de Togor. „Practic, ei recunosc că deversează canalizarea în pârâu, pentru că instalaţia lor e subdimensionată”, constată orădeanul.
Dispoziţie ignorată
Cetățeanul a transmis răspunsul şi Gărzii de Mediu Bihor, care din toamna anului trecut a obligat CAO să ia măsuri pentru ca dejecţiile să nu mai ajungă în pârâu. Fără folos, însă, căci după cum vede orice trecător, din staţie continuă să curgă ape uzate. Cel mai probabil, compania nu a blindat evacuarea pentru că încearcă să evite scenariul în care, fără să mai poată ajunge în vale, dejecţiile refulează în casele orădenilor!
În documentul transmis anul trecut lui Togor, CAO a promis că va moderniza staţia, precizând chiar că a demarat procedura de achiziţie. Contactaţi acum pe această temă, reprezentanţii CAO n-au dat lămuriri suplimentare. Directorul Ovidiu Gavra a pasat subiectul directorului tehnic, Gheorghe Popa, iar acesta n-a răspuns solicitării.
Cert este însă că planul de investiţii din 2020 al companiei nu cuprinde şi această cheltuială. Semn că ar mai putea dura mult şi bine până când pârâul Negru va scăpa de dejecţii...