Studenţii medicinişti orădeni au avut ocazia să participe, vreme de trei zile, la cursuri ţinute de mai mulţi profesori medici din Germania, profesori care vin de două ori pe an la Oradea, în baza parteneriatului existent între Facultatea de Medicină şi Farmacie şi Clinica Ingolstadt.

"Sunt prezentări care au loc an de an, de câte două ori. Acum s-au ţinut trei zile, curs după curs. Studenţii noştri sunt foarte interesaţi, pentru că au şansa să asculte profesori reputaţi, cum e profesorul Hofstetter, care a introdus laserul în medicină", a explicat pentru BIHOREANUL decanul FMF, urologul Gheorghe Bumbu.

Colaborarea între facultatea orădeană şi clinica nemţească a început în urmă cu 15 ani. Anual, studenţi şi profesori ai facultăţii orădene merg în stagii de practică de maxim şase luni la Ingolstadt. În acelaşi timp, FMF are mai mulţi profesori asociaţi din rândul medicilor clinicii germane.

Scopul acestei colaborări este ca studenţii români să devină medici pricepuţi, la nivelul celor din Germania. "Nu e vorba numai de o simplă colaborare, acum ne dorim inclusiv fuzionarea celor două structuri", a declarat pentru BIHOREANUL prof.dr. Alfons Hofstetter, unul din medicii de la Ingolstadt şi, totodată, profesor al Universităţii din Munchen.

Fără să ofere prea multe detalii despre cum ar urma să aibă loc această fuzionare, Hofstetter a mai spus că primul pas e afilierea clinicii din Ingolstadt pe lângă Universitatea din Oradea, proces început anul trecut şi încheiat parţial. "Partea română a încheiat demersurile, noi mai avem nevoie de o semnătură din partea Parlamentului regional din Bavaria, care, oricum, şi-a exprimat girul pentru afiliere", a mai spus profesorul german.

Nemţii îşi doresc afilierea cu Oradea şi pentru că numărul studenţilor medicinişti la ei în ţară e într-o continuă scădere, iar universităţile de medicină sunt şi ele puţine. "Ne-am dori ca studenţii să vină să înveţe la Oradea, iar apoi să-şi dea examenele la Ingolstadt", a descris Hofstetter modalitatea prin care ar putea funcţiona fuziunea, atât pentru studenţii români, cât şi pentru cei nemţi.

Scopul germanilor nu este, însă, cel de a şi păstra studenţii după terminarea studiilor. "Dorinţa noastră este ca ei să se întoarcă acasă cu toate cunoştinţele dobândite. Problema e că salariile diferă, cele de la noi sunt foarte atractive", a mai zis medicul.

Anual, studiază la Ingolstadt între 25 şi 30 de studenţi, respectiv în jur de cinci cadre didactice.