Unii orădeni dovedesc zi de zi un lucru ştiut de mult: inteligenţa nu e deloc proporţională cu forţa fizică. Nu trece zi fără ca un coş de gunoi să nu fie distrus, la fel cum nicio săptămână nu se încheie fără vreo bancă ruptă.

Perioada sărbătorilor de iarnă, când în Crişul Repede au ajuns patru coşuri de gunoi, a fost picătura care a umplut paharul. Autorităţile vor să adopte o hotărâre care să oblige vandalii fie la plata unei amenzi modice, dar corelate cu pedeapsa de a munci în folosul comunităţii, fie la plata unei amenzi cu mult mai mari decât în prezent.

Cu pietrele din mână-n mână

Iniţiativa de a pune vandalii la muncă a fost anunţată săptămâna trecută de şeful Administraţiei Bazinale de Ape-Crişuri, Pasztor Sandor. "Nu putem, tot la două săptămâni, să scoatem coşurile de gunoi din Criş", a spus Pasztor, sătul să vadă că există maniaci care distrug coşurile de gunoi şi le aruncă în apă ca pe nişte "bărcuţe".

Pe considerentul că cei care au aruncat coşurile în râu şi-au dovedit forţa, Pasztor a gândit, împreună cu Primăria, o nouă strategie: "În primăvară vom începe lucrările la tronsonul de promenadă pe malul Crişului, între podul Intelectualilor şi podul Ferdinand, unde vom pune piatră brută. Pentru că nu putem intra cu utilaje în zonă, vom folosi munca manuală, aşa că vrem să punem vandalii la cărat pietre", a explicat şeful ABA.

Reguli noi

Potrivit spuselor lui Pasztor, vandalii prinşi de poliţiştii locali, care vor sta mai mult la pândă în zonele expuse actelor de barbarie urbană, vor avea două opţiuni. "Fie vor plăti o amendă modică şi vor face trei zile de muncă în folosul comunităţii, fie vor plăti o amendă mare", a anunţat Pasztor. Practic, cel prins că a distrus bunuri din proprietatea oraşului va avea de ales. Însă dacă va alege cea de-a doua variantă, dar nu va plăti amenda, are toate şansele să ajungă tot la muncă în folosul comunităţii.

Pentru a institui noile reglementări, Consiliul Local va trebui să adopte o hotărâre în acest sens, deoarece regulile în vigoare nu permit aplicarea concomitent a amenzii şi a obligaţiei de muncă. Pasztor, care este şi consilier local, este însă 100% convins că şi ceilalţi aleşi ai orădenilor vor fi în asentimentul său. Pentru că, în fond, distrugerile sunt plătite de fiecare locuitor al oraşului...


VOCEA STRĂZII
Ce credeţi despre iniţiativa de a pune vandalii la muncă în folosul comunităţii?

02 Camelia Puia.jpgSunt de acord. Să-i pună la muncă, să se înveţe minte şi să păstreze ordinea în oraş. Să-i pună să repare tot ce distrug, nu doar ei, ci şi alţii!
Camelia Puia (foto stânga), 21 de ani, casnică

Poliţia Locală ar trebui să umble mai des pe străzi, că este foarte urât ce face tineretul de azi. Unii disctrug totul, începând de la cutiile de gunoi, şi fircălesc toţi pereţii...
Iobadi Iolanda, 48 de ani, muncitoare

02 Ionel Pavel.jpgSunt revoltat şi mi se pare corect să-i pună la muncă. Lipsa educaţiei e problema. Când eram tânăr, eu ţineam ambalajul până îl puteam arunca la coş. Era disciplină, azi nu e.
Ionel Pavel (foto dreapta), 62 de ani, criotor

De acord, dar să fie şi amendaţi. La Toamna Orădeană, unii făceau K1 cu coşurile şi poliţiştii locali se făceau că nu văd. Să pună Primăria camere video peste tot!
Ionel Sorin Moisiuc, 28 de ani, operator producţie

02 Osvath Armin.jpgDacă toată lumea ar face ca ei (ca vandalii - n.r), Oradea nu va fi niciodată un oraş curat. Nu e normal ce fac unii. Asemenea gesturi trebuie descurajate indiferent cum.
Osvath Armin (foto stânga), 15 ani, elev

Îi felicit pe cei din Primărie, dar să aplice măsuri mai aspre. Coşurile de gunoi le aruncă vandalii în Criş, filigoriile de pe mal le distrug... Eu i-aş spânzura!
Florica Bosina, 62 ani, pensionară