Doctorul neurochirurg Dumitru Mohan, ajuns la vârsta pensionării încă de anul trecut, rămâne la catedra Facultăţii de Medicină şi Farmacie încă un an.

Decizia a fost luată de senatorii Universităţii din Oradea, în şedinţa de luni, când au decis să aprobe cererea FMF de a-l păstra pe Mohan ca titular încă un an, dat fiind că acesta este singurul coordonator de rezidenţiat în domeniul neurochirurgiei.

O decizie similară au luat senatorii şi vizavi de alţi trei profesori, care vor atinge vârsta de pensionare în următorul an universitar, dar vor rămâne la catedre. Este vorba despre criticul literar Ion Simuţ, despre matematicianul Sorin Gal şi despre doctorul ginecolog Petre Octavian Teodorescu.