Vedeta pieţei auto europene în acest an nu este BMW, Mercedes Benz sau Bentley, ci brandul low-cost Dacia al Renault, scriu jurnaliştii de la New York Times.

Statisticile Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), publicate marţi, arată că vânzările de autoturisme Dacia au înregistrat în perioada ianuarie - noiembrie 2013 cel mai semnificativ avans din Europa, de 21,1%, la mare distanţă de brandurile de pe locurile doi şi trei, Mazda şi Jaguar, fiecare cu un avans de 15,6%.

New York Times spune că succesul Daciei se datorează faptului că este maşina potrivită la momentul potrivit pentru Europa. Pe fondul nivelului ridicat al şomajului şi a incertitudinilor privind evoluţia economiei, Dacia a obţinut succes comercializând modelul Logan la un preţ scăzut, de aproximativ 7.700 de euro (10.600 de dolari), inclusiv taxele.

'Pentru cineva obişnuit să conducă un Mercedes sau un BMW, o Dacie ar fi groaznică. Dar, dacă ai nevoie doar să ajungi din punctul A în punctul B, tot ce ai nevoie e Dacia, care are o tehnologie simplă, fiabilă şi primeşti trei ani garanţie', susţine analistul Jens Schattner, de la firma Macquarie, în Frankfurt.

În perioada ianuarie - noiembrie 2013, au fost înmatriculate, în total, 265.414 autoturisme Dacia în cele 29 de state europene, în creştere cu 20,6% faţă de perioada similară din 2012, când înmatriculările s-au situat la 220.043 unităţi.