Poliţiştii bihoreni au dat din nou amenzi consistente în 24 de ore celor care nu au respectat măsurile impuse de autorităţi pe perioada crizei coronavirusului, inclusiv celor care s-au plimbat aiurea.
De luni dimineaţa (30 martie) până marţi dimineaţa (31 martie) au fost emise 94 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 492.870 de lei, "pentru nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe timpul stării de urgenţă", a transmis dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei pentru Sănătate Publică Bihor şi, în acelaşi timp, comunicator oficial pe tema COVID 19 în Bihor.
În informare nu se precizează detaliat câte dintre aceste sancţiuni au fost aplicate celor care au ieşit din case fără justificare şi fără declaraţie pe propria răspundere sau adeverinţă de la angajator.
Poliţiştii din Bihor au mai dat, de duminică până luni, alte amenzi în valoare de peste 500.000 lei.
În acelaşi interval, adică în 24 de ore, poliţiştii bihoreni au efectuat 3042 misiuni de verificare la domiciliu a persoanelor aflate în autoizolare.
De asemenea, echipajele de poliţie au însoţit 26 de convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare / autoizolare. În aceste misiuni au fost implicate 190 de cadre ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) şi ale Poliţiei Locale.
Totodată, jandarmii bihoreni au însoţit 8 convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare / autoizolare şi au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul a 2 centre de carantină active. În aceste misiuni au fost implicate 48 de cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, potrivit informării transmise de DSP Bihor.
În acelaşi document se precizează că echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana (ISU) au efectuat două misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în ţară către centrele de carantină de la nivelul judeţului, respectiv către limita de judeţ, de unde au fost preluate de către echipaje din judeţele respective. Angajaţii ISU Crişana au mai desfăşurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borş.
În Bihor, ISU Crişana asigură suportul operaţional şi fluxul informaţional la nivelul Centrului Judeţean de Comandă şi Coordonare a Intervenţiei (CJCCI), precum şi transportul persoanelor suspecte/confirmate ca infectate. În misiunile menţionate mai sus au fost implicate 27 de cadre ISU Crişana.
De pe altă parte, potrivit datelor DSP Bihor, marţi dimineaţa, la ora 8.30, în judeţ erau 264 de persoane aflate în centre de carantină. Instituţia nu a transmis date privind numărul persoanelor aflate în izolare la domiciliu, dr. Dorel Ţîrţ explicând pentru BIHOREANUL că se fac actualizări privind numărul acestora.