Săptămâna trecută, Camera Deputaților în calitatea de cameră decizională a adoptat un proiect de lege prin care se prevede, în esență, că toate persoanele care sunt condamnate la închisoare vor fi acuzate și de evadare dacă nu se prezintă la penitenciar în termen de 7 zile de la pronunțarea hotărârii definitive de condamnare.

Această prevedere ar urma să se aplice, potrivit legii adoptate, atât persoanelor care urmează să fie condamnate, cât și actualilor „fugari”, în cazul acestora din urmă termenul de 7 zile urmând a se calcula de la data intrării în vigoare a legii.

În Ajun de Moș Nicolae, respectiv la 5 decembrie, ora 20, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis, însă, sesizarea Curții Constituționale cu o obiecție de neconstituționalitate a legii care, astfel, mai are puțin de așteptat pentru a intra în vigoare.

În primul rând, în viziunea Instanței Supreme, cu care sunt și eu de acord, reglementarea nu este clară, nedefinind exact rolul statului în prinderea și încarcerarea condamnaților. Înalta Curte arată că se instituie o altă modalitate de executare a hotărârii de condamnare rămase definitive, care, contrar prevederilor din Codul de procedură penală, nesocotește rolul activ al organelor judiciare cu atribuții în executarea pedepsei, instituind în sarcina persoanei condamnate obligații legate de executarea pedepsei privative de libertate.

În continuarea aceleiași logici, nu pot să nu mă întreb de ce o să mai avem nevoie de Poliție și de Ministerul Justiției, dacă toți condamnații vor fi obligați să se „lege” singuri?

Pe de altă parte, legea nu prevede situații care se ivesc în practică - ce facem, spre exemplu, cu o persoană care a fost judecată în lipsă, sau cu o persoană care se află, la data condamnării, în executarea unei pedepse în străinătate, despre care autoritățile noastre nu știu?

Instanța Supremă arată și că, potrivit legii, persoana condamnată săvârșește infracțiunea de evadare după trecerea unui termen de 7 zile de la emiterea hotărârii prin care a rămas definitivă executarea pedepsei, indiferent dacă acesteia i s-a comunicat sau nu această hotărâre sau dacă s-a încercat prezentarea mandatului de către organul de Poliție, aspecte inadmisibile într-un stat de drept.

Nu în ultimul rând, sancționarea unor persoane condamnate înainte de intrarea în vigoare a legii, pentru neprezentarea la „pușcărie”, încalcă și principiul neretroactivității legii.

În final, nu putem să nu constatăm că, dacă această lege va intra în vigoare, niciun cetățean nu va mai înțelege ce înseamnă, efectiv, evadarea...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!