Ediţia aceasta a Toamnei Orădene e săracă rău. Pe lângă faptul că standurile amplasate atât în parcare cât şi în incinta Arenei Antonio Alexe sunt modeste, iar expozanţii şi comercianţii nu s-au mai înghesuit ca în alţi ani, nici măcar politicienii sau aleşii orădenilor nu s-au obosit să îşi mişte oasele până la Sala Sporturilor, pentru a lua parte la deschiderea oficială a evenimentului, vineri la amiază.

Dacin cel veşnic

Maestrul de ceremonii a fost, cum altfel, Mihai Dacin, proprietarul firmei de organizări de evenimente Top Press, care şi-a "agăţat" evenimentul intitulat Top Expo - "târg internaţional de bunuri de larg consum", de Toamna Orădeană, având în vedere prietenia sa cu directorul Casei Municipale, Flavius Bunoiu.

Confuzia a fost una voită, deoarece ceea ce în programul oficial s-a intitulat "deschiderea oficială" a Toamnei Orădene s-a dovedit a fi un show ieftin, menit doar să atragă atenţia asupra evenimentului lui Dacin. Cum era de aşteptat, acesta nu a suflat o vorbă despre festivalul oraşului, în schimb, a perorat pe tema târgului organizat de el...

Dacin a afirmat că la Top Expo orădenii pot găsi de toate, de la piese de mobilier şi amenajări interioare, până la îmbrăcăminte sau alimente, şi a prezentat programul târgului, amintind că în acelaşi loc vor avea loc şi concerte de muzică pop rock - vineri, dance - sâmbătă şi populară - duminică. "Am vrut să promovăm valorile locale", a spus moderatorul.

Nimeni de la Primărie

_DSC0865.jpgCiudat este că deşi este organizatorul Toamnei Orădene, Primăria nu şi-a trimis nici un oficial să le vorbească orădenilor. Şi, deşi s-a plimbat prin mulţime, nici măcar Flavius Bunoiu, directorul Casei de Cultură a Municipiului, nu a urcat pe scenă ca să promoveze festivalul. În schimb, şi-a postat în holul Sălii Sporturilor un stand mare prin care şi-a promovat propria revistă, Business News!

De fapt, nimeni nu a vorbit despre Toamna Orădeană. Au "ieşit în faţă" şeful Direcţiei Agricole Nicolae Hodişan şi Constantin Badea, de la Camera de Industrie şi Comerţ, parteneri la eveniment, care l-au lăudat pe Mihai Dacin că a organizat aşa-zisul târg "internaţional", denumit aşa doar pentru că participă şi o mână de comercianţi din Ungaria.

"Ştim cât de greu este să organizezi un asemenea eveniment, deoarece şi Direcţia a organizat, la începutul anului, un târg de produse ecologice. Ne dorim o colaborare şi cu alte instituţii pentru a planifica acest gen de evenimente în 2011", a spus Hodişan, în vreme ce Badea a observat că municipalitatea nu şi-a trimis niciun reprezentant. "Păcat că din partea Primăriei nu a participat nimeni. Criza ne afectează pe toţi, mai ales pe oamenii de afaceri, dar mă bucur că s-a găsit o firmă ca a lui Dacin să organizeze asemenea evenimente", a spus Badea.

O fi lăudabil, dar la o simplă privire, târgul e modest. Pe holurile Sălii Sporturilor, câteva magazine şi-au expuns standurile cu haine, alimente naturiste sau mâncăruri tradiţionale. Pe spaţiul de joc sunt câteva standuri de amenajări interioare, mobilier, creme naturiste ori detergenţi, iar în faţa Sălii Sporturilor sunt amplasate câteva fântâni arteziene şi plante de diverse specii şi mărimi. Nici vizitatorii nu s-au înghesuit să vină, dar asta e pe undeva explicabil, având în vedere ora deschiderii.

No comment

BIHOREANUL a încercat să afle şi părerea organizatorilor legat de eveniment. În timp ce Flavius Bunoiu nu a fost de găsit, în ciuda insistenţelor reporterului, reprezentanţii municipalităţii orădene se abţin să comenteze. "Cei din executiv au avut şedinţe importante şi nu au putut participa la deschidere, însă vor participa la celelalte evenimente din cadrul Toamnei Orădene", a menţionat Mirela Macra, de la Biroul de relaţii cu presa al Primăriei Orădene.

Nici primarul Ilie Bolojan nu s-a exprimat tranşant vizavi de situaţia semnalată de BIHOREANUL. Pretextând că nu a fost prezent la deschiderea Toamnei Orădene pentru că a fost reţinut la Primărie, edilul şef a spus doar, fără să facă alte precizări, că "una este o sărbătoare a oraşului şi alta este un eveniment privat", lăsând doar să se înţeleagă că deschiderea oficială a aparţinut de fapt firmei lui Dacin, şi nu municipalităţii. "A fost prezentat un program într-un anumit cadru. Eu ca primar nu vreau să mă leg de activitatea unei firme private,oricare ar fi aceasta. Mai mult decât atât nu vă pot spune", a conchis el.

Concerte, târg de nunţi şi teatru

Toamna Orădeană continuă vineri, în parcarea de la Sala Sporturilor, cu un concurs de gătit pentru presă, şi cu concerte live rock. De la ora 17 va urca pe scenă Da Capo, de la 18 - Red Wine, de la 19 - Statuar, de la ora 20 va fi muzică de ambianţă, urmând ca închiderea programului să fie la ora 22.

În paralel, până duminică, orădenii mai pot merge şi la Hotel Continental, unde se desfăşoară un târg de nunţi şi mese festive, sâmbătă între orele 13 şi 20, şi duminică 12 şi 18.

Totodată, sâmbătă, debutează cea de-a 16-a ediţie a Festivalul Teatrului Scurt.