După ce senatorii Universităţii din Oradea au propus Ministerului Educaţiei să-l suspende din funcţie pe rectorul Constantin Bungău, aflat acum în arest la domiciliu, oficialii de la Bucureşti au pasat problema tot la Oradea.

În şedinţa de lunea trecută, senatorii au hotărât să propună suspendarea lui Bungău "în condiţiile legii, la data când aceasta se impune din punct de vedere legal". Această formulare a fost aleasă de senatori pentru că, deşi au cerut lămuriri Ministerului, nu le-au primit. Mai precis, senatorii n-au ştiut cine şi când ar trebui să-l suspende pe Bungău, aflat concomitent în arest la domiciliu şi în concediu. Legea Educaţiei nu vorbeşte deloc despre situaţia rectorilor arestaţi la domiciliu, iar Codul Muncii prevede că angajatorul decide dacă suspendă sau nu contractul de muncă al unui angajat aflat în această situaţie.

Decideţi voi!

În urma deciziei Senatului, preşedintele Sorin Curilă a primit luni o adresă semnată de directorul general al Direcţiei Învăţământ Superior din Ministerul Educaţiei, Constantin Mitruţ, prin care cere ca forul legislativ al Universităţii să ia o decizie vizavi de Bungău.

"Ministerul nu vrea o propunere de suspendare, ci o hotărâre, din partea Senatului universitar. Este interesantă formularea în jurul acelei interpretări asupra a cine este angajatorul rectorului. Rectorul este numit în urma unui ordin al ministrului, dar Ministerul interpretează că Senatul este angajatorul rectorului", a declarat Curilă, marţi, pentru BIHOREANUL.

Prin adresa semnată de Mitruţ, Senatului i se transmite că, în absenţa rectorului, reprezintă Universitatea inclusiv ca angajator, chiar dacă forul legislativ nici măcar nu a încheiat cu Bungău un contract de management. Totuşi, oficialul din Minister îi solicită Senatului să nu transmită o propunere de suspendare, ci o hotărâre în acest sens.

Dacă forul legislativ va face sau nu asta, rămâne de văzut. "În următoarea şedinţă de Senat, vom dezbate această adresă şi vom lua o decizie", a spus Curilă. Senatorii se vor reuni fie luni, 18 iulie, fie o săptămână mai târziu.

Precedente pe invers

Situaţia este cu atât mai bizară cu cât alţi rectori suspendaţi din România au ajuns în această stare prin decizia Ministerului Educaţiei, nu a universităţilor din care proveneau. Mai precis, în 2013, rectorul Universităţii Ovidius din Constanţa din acea vreme, Dănuţ Tiberius Epure, arestat după ce a fost prins de procurorii DNA că a luat mită, a fost suspendat din funcţie prin ordin al Ministrului Educaţiei.

De asemenea, rectorul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi, Tudorel Toader, a fost suspendat tot prin ordin de ministru în aprilie 2016, dar la cererea sa, pentru a nu intra în incompatibilitate, dat fiind că la acea vreme era şi judecător al Curţii Constituţionale.

"Tocmai pentru că aşa s-a făcut şi în aceste universităţi, am făcut propunerea de emitere a ordinului. Dar dacă Ministerul ne spune că Senatul este reprezentantul instituţiei şi instituţia este angajatorul, ne vom conforma", a mai spus Curilă.

Citeşte şi articolele:

Senatul Universităţii cere suspendarea rectorului Bungău, aflat în arest la domiciliu

Tribunalul universitar: Senatorii Universităţii dezbat dacă să-l suspende pe rectorul Bungău, arestat la domiciliu