Regina muzicii rap, cum este supranumită Nicki Minaj, a fost reținută, sâmbătă, pe aeroportul din Amsterdam pentru posesie de droguri ușoare, după un concert susținut în acest oraș și când încerca să plece spre un alt concert pe care trebuia să-l susțină în Manchester.

Întâmplarea a avut loc cu numai câteva ore înaintea concertului din fața fanilor englezi, motiv pentru care evenimentul a fost amânat, spre dezamăgirea celor circa 20.000 oameni care o așteptau. 

Autoritățile din Amsterdam au anunțat că o femeie americană în vârstă de 41 de ani a fost reținută sub suspiciunea de posesie de droguri ușoare, dar nu au dat numele femeii în cauză.

Faptul că întâmplarea s-a petrecut în Olanda, țară unde consumul de marijuana este permis, a intrigat-o pe artistă, care a acuzat că este victima unui sabotaj.

„Au încercat să mă împiedice să vin la fiecare spectacol. Mi-au luat bagajele înainte să le văd. Le-au pus în avion. Acum spun că așteaptă la vamă. Așa arată când oamenii sunt plătiți cu bani mulți pentru a încerca să saboteze un turneu după ce toate celelalte au eșuat. Tot ceea ce au făcut este ilegal”, a scris artista pe Instagram.

La finalul cercetărilor, anchetatorii au decis să o amendeze cu 350 de euro. Reprezentanții Poliției au adăugat că asupra artistei au găsit mai puțin de 100 de grame de marijuana.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!