Dat fiind că săptămâna trecută s-a încheiat şi sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, inspectorul şcolar general Nicolae Avram a analizat statisticile examenelor naţionale din acest an. Aşa a concluzionat că din cei 5.826 de elevi bihoreni înscrişi în cele două sesiuni de Bac, 64,22% au promovat examenul.

"În rândul promoţiei 2013-2014, promovabilitatea este de 73,78%, iar pentru promoţiile anterioare de 24,9%", a declarat Avram, joi, într-o conferinţă de presă. Statisticile pe discipline arată că cele mai bune rezultate au fost obţinute la limba maternă, unde 99% din elevi au promovat. La polul opus se află fizica, examen pe care l-au picat jumătate din elevii bihoreni care au susţinut această probă.

Întrebat de BIHOREANUL ce a decis după ce a analizat aceste informaţii, Avram a spus că măsurile concrete vor fi aplicate după ce Ministerul Educaţiei va trimite în judeţ propria analiză. Până atunci, inspectorul le-a transmis profesorilor, prin intermediul directorilor de şcoli, că se aşteaptă de la ei să fie serioşi. "Le-am atras atenţia ca orele să fie făcute în totalitate, ora să aibă 50 de minute şi pauza 10. Să fie serioşi, să-şi facă datoria. Am cerut ca pe disciplinele de examen fiecare unitate de învăţământ, gimnazială sau liceală, să aibă un grafic de pregătire suplimentară a elevilor", a declarat Avram.

Cât despre o a treia sesiune de Bacalaureat, pe care ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat că ar vrea să o organizeze în primăvară, Avram spune că nu are nicio informaţie certă. "Nu avem niciun indiciu că în februarie-martie se va organiza a treia sesiune de Bacalaureat. Sigur nu se organiza fără finanţare şi fără ore de pregătire pentru absolvenţi", a spus inspectorul.