Cel puţin până la finalul anului şcolar, adică pe 31 august 2015, Nicolae Avram rămâne inspectorul şcolar general al Bihorului. După ce concursul organizat de Ministerul Educaţiei pentru şefia IŞJ Bihor a eşuat, Avram a primit un ordin de numire pe post.

"Pe 30 martie, am primit un ordin al ministrului de numire pe funcţia de inspector şcolar general, până la finalul anului şcolar", a declarat, joi, Avram, pentru BIHOREANUL. Ordinul a fost necesar nu pentru că lui Avram îi expirase vechea numire pe post, ci pentru că angajatorul său şi-a schimbat denumirea, Ministerul Educaţiei Naţionale devenind de acum Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice.

Concursul pentru şefia IŞJ Bihor a avut loc la minister pe 19 martie, iar trei profesori şi-au depus dosarele de candidatură: Nicolae Avram, inspectorul şcolar adjunct de la Arad, Lucia Curta, şi profesorul marghitean Iulius Timar. La concursul propriu zis a ajuns însă doar Curta, Avram şi Timar fiind descalificaţi pe motiv că le-a lipsit din dosarul de candidatură certificatul medical. Totuşi, nici Curta n-a promovat examenul, picând la proba orală.

Ministerul nu a anunţat când şi dacă va relua concursului pentru inspectorii generali, însă între timp a demarat concursul pentru inspectorii şcolari adjuncţi şi pentru directorii caselor corpului didactic. Doritorii pot să-şi depună dosarele de candidatură până vineri inclusiv.

Citeşte pe această temă şi articolele:

Concursul pentru şefia IŞJ Bihor: doi candidaţi au fost descalificaţi, iar al treilea a picat examenul!

Se caută şefi adjuncţi pentru IŞJ Bihor şi director pentru Casa Corpului Didactic