Ajuns la consiliul PNL cu întârziere, pentru că venea de la inundațiile din Moldova, Nicolae Ciucă a fost validat drept candidatul liberal pentru alegerile prezidențiale.

La întâlnirea ținută în Palatul Parlamentului au participat peste 1.000 de delegați, iar Ciucă, îmbrăcat într-o ținută casual, a fost validat în unanimitate, demersul fiind mai degrabă unul formal.

Atac la PSD și USR

În prima parte a discursului său, Nicolae Ciucă a vorbit despre nevoia de solidaritate cu victimele inundațiilor din Moldova. Apoi, vorbind despre PNL, a spus că liberalii trag ponoasele după alianța cu PSD: „Suntem singurul partid nemăcinat de populism și de fățărnicie, de minciuni sau de propagandă deșănțată. Petrec mult timp în contact cu oameni și vă spun că cei care ne privesc cu neîncredere se gândesc la colaborarea cu PSD”.

Ciucă a spus că liberalii își doresc să facă o coaliție cu partide de dreapta, dar a criticat USR: „Doar că vrem un partener previzibil, matur și responsabil. Guvernarea României în actualul context nu e o joacă de copii, îi așteptăm să se maturizeze”.

Despre Partidul Social Democrat, liderul PNL a spus, fără să pronunțe numele formațiunii, că sunt „urmașii Partidului Comunist”.

Președintele Senatului României a mai spus că „PNL poate și trebuie să câștige președinția României”.

„România are nevoie de un președinte cu fibră și valori liberali, un președinte care pune accent pe investiții, dezvoltare, educație, un președinte care vorbește cu românii din țară și cu cei din diaspora”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Laude fără număr

Invitat la microfon, primarul Bucureștiului, Nicușor Dan i-a ridicat pe liberali în picioare cum nici liderii PNL n-au reușit. „PNL este un partid al unor primari de mari succes, de la care m-am inspirat, și PNL-ul este un partid care în toți acești ani a reușit să adune în rândurile sale specialiști în toate domeniile”, a spus Nicușor Dan.

Au mai luat cuvântul primarul din Slatina, Mario de Mezzo, europarlamentarul Rareș Bogdan, primarul Clujului, Emil Boc, președintele CJ Botoșani, Valeriu Iftime, ministrul Culturii, Raluca Turcan, primarul Sectorului 6 al Capitalei, Ciprian Ciucu, fostul ministru de Interne, Lucian Bode.

Cu toții l-au elogiat pe Ciucă și au transmis mesaje mobilizatoare pentru colegi. „În matematica noastră de astăzi niciun alt candidat nu se poate compara cu Nicolae Ciucă, dar niciunul (…) Domnul Nicolae Ciucă este cel mai frumos preşedinte uman pe care l-a avut vreodată România, pentru că este un om care crede în oameni, care iubeşte familia, care iubeşte ţara şi are ceva în el omenesc”, a spus Valeriu Iftime, potrivit News.ro.

Bolojan, no comment

Președintele PNL Bihor, Ilie Bolojan, a fost prezent pe scenă, la consiliul liberalilor, dar nu a luat cuvântul.

Acest lucru a născut numeroase speculații, unii întrebându-se dacă nu cumva tăcerea lui Bolojan are legătură și cu faptul că ar fi refuzat să facă un tandem cu Nicolae Ciucă și să se prezinte ca un posibil premier.

Problema a rămas nelămurită, pentru că liderul PNL Bihor a refuzat să facă declarații în fața jurnaliștilor prezenți la evenimentul liberalilor.

De altfel, în ultima perioadă, Ilie Bolojan a refuzat sistematic să vorbească despre refuzul de a face echipă cu candidatul Ciucă, la fel cum n-a comentat nici faptul că USR-ista Elena Lasconi, și ea candidată la prezidențiale, a spus că l-ar vrea prim-ministru pe șeful Consiliului Județean Bihor.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!