Nicolas Cage vrea să filmeze în România, la castelul Bran, câteva scene pentru continuarea filmului din 2007 "Demon pe două roţi / Ghost Rider", potrivit unui interviu acordat de actorul american postului MTV News.

Prezent la conferinţa Comic-Con din San Diego (SUA), actorul Nicolas Cage a declarat că acest proiect se află într-un stadiu incipient, dar că îşi doreşte foarte mult să lucreze din nou cu regizorii Mark Neveldine şi Brian Taylor. "Abia aştept să discut cu ei despre acest proiect. Sper, cu ajutorul entuziasmului şi energiei lor, să facem un film care să fie cel puţin la fel de interesant", a declarat Nicolas Cage.

Proiectul are titlul provizoriu "Ghost Rider: Spirit of Vengeance". Actorul american a precizat că filmul va fi turnat în România şi că, deşi producătorii nu au hotărât dacă vor filma doar la castelul Bran, el speră că pelicula va conţine cel puţin o scenă în care Vânătorul de Fantome (Ghost Rider) să îşi conducă motocicleta până la poarta de intrare în castel.

Filmul "Ghost Rider", lansat în 2007, a avut încasări de 228,7 milioane de dolari. Pentru rolul din acest film, Nicolas Cage a fost nominalizat la Zmeura de Aur, trofeu care "premiază" cele mai modeste prestaţii actoriceşti.

Administratorul Castelului Bran, Corin Trandafir, a declarat că nu a primit vreo solicitare privind acest proiect. "E binevenit, dacă vrea", a spus Trandafir, arătând că administraţia castelului primeşte "nenumărate" cereri pentru dreptul de a filma în acest loc, în special de la televiziuni, pentru documentare.