Președintele României, Nicușor Dan, a făcut, miercuri seară, o oprire neanunțată oficial la Cluj-Napoca, unde a participat la o cină cu organizatorii Techsylvania, iar apoi a ieșit în stradă, spre miezul nopții, pentru a saluta oamenii, a discuta cu ei și a face fotografii.

Potrivit HotNews.ro, vizita de la Cluj-Napoca nu a fost trecută în agenda oficială a Administrației Prezidențiale. Șeful statului se afla în drum spre Polonia, unde urmează să participe joi la Summitul Flancului Estic, organizat la Gdansk.

„Sunt în drum către Polonia, mâine o să fie o întâlnire a Summitului Flancului Estic și e important pentru România, pentru că e vorba de protecția față de drone și față de amenințări, în general, din partea Rusiei și e important pentru noi să subliniem că trebuie să aducem capabilități și în sud și în special la Marea Neagră. Și, dacă era în drum, am fost invitat și m-am oprit la o cină cu organizatorii de la Techsylvania”, a declarat Nicușor Dan, potrivit Digi24.ro.

Baie de mulțime, după cină

Imaginile cu președintele pe străzile din Cluj au fost transmise miercuri noaptea de Digi24 și de TVR Cluj. Șeful statului nu a susținut o conferință de presă propriu-zisă, dar a răspuns întrebărilor jurnaliștilor și a rămas apoi printre oameni.

Digi24.ro a relatat că, după declarațiile date presei, Nicușor Dan a stat în stradă și a făcut fotografii cu cetățenii timp de mai bine de o jumătate de oră.

„O să avem o guvernare prooccidentală, minoritară”

Întrebat despre desemnarea unui nou premier, președintele a spus că, după discuțiile de marți de la Cotroceni, varianta conturată este cea a unui guvern minoritar prooccidental, susținut în Parlament de partide care nu vor face parte din Executiv.

„Legat de desemnarea premierului, am avut, după cum știți, o rundă de discuții ieri și s-a concluzionat că o să avem o guvernare prooccidentală, minoritară, și acum partidele sunt în perioada în care și-au asumat că vin cu condițiile pentru a susține, fără a face parte din Guvern, a susține guvernul minoritar. Cam aici suntem și sper să fie serioși și să închidem cât de curând”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a precizat că joi partidele ar urma să discute între ele, iar vineri să meargă la Cotroceni cu o concluzie.

Întrebat dacă liderul PSD, Sorin Grindeanu, mai are șanse să fie desemnat premier, Nicușor Dan a evitat să răspundă: „Haideți să vedem ce agreează partidele”.

Despre eșecul Guvernului Veștea

La Cluj, Nicușor Dan a fost întrebat și dacă l-ar fi asigurat pe Sorin Grindeanu că Guvernul Veștea va aduna voturile necesare în Parlament. Președintele a respins ideea și a spus că responsabilitatea de a-și găsi majoritatea i-a revenit premierului desemnat.

„Eu am vorbit cu domnul Veștea, i-am dat mandatul și mai departe a fost treaba dumnealui. E sarcina premierului să-și găsească majoritatea. Nu s-a întâmplat. Cred că discuția n-are sens”, a declarat Nicușor Dan, potrivit Digi24.ro.

Președintele a mai fost întrebat și despre criticile din partea societății civile, după ce la protestul din Piața Victoriei s-a scandat „Nicușor, trădător”. El a răspuns că deciziile sale sunt luate în mandatul primit și „pentru binele României”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!