• Președintele Nicușor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Țării, după ce o dronă rusească a lovit acoperișul unui bloc din Galați
  • Șeful statului a transmis că aparatul de zbor nu a fost doborât deoarece nu existau condiții care să permită distrugerea lui fără riscuri pentru populația civilă
  • A anunțat, de asemenea, că România va lua măsuri proporționale în raport cu Federația Rusă și a solicitat aliaților NATO capabilități antidrone suplimentare, subliniind că sprijinul pentru Ucraina „rămâne neclintit”

Cel mai grav incident

Într-un mesaj publicat vineri dimineață, Nicușor Dan a calificat incidentul drept „cel mai grav” care a afectat teritoriul României de la începutul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei și a transmis că responsabilitatea aparține Federației Ruse.

„Am convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării astăzi, la ora 11, pentru a discuta implicațiile celui mai grav incident care a afectat teritoriul național de la începutul războiului de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei. Vom dispune măsurile proporționale în raport cu Federația Rusă”, a transmis președintele.

Mesajul șefului statului vine după ce, în noaptea de joi spre vineri, în timpul unui nou atac rusesc asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, în apropierea frontierei cu România, o dronă a pătruns în spațiul aerian românesc și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe din municipiul Galați. Impactul a fost urmat de o explozie și de izbucnirea unui incendiu la un apartament situat la etajul 10.

Nicușor Dan mulțumește pentru... calm

Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate ori s-au autoevacuat din imobil. Două persoane - o femeie de 53 de ani și un adolescent de 14 ani - au fost rănite și transportate la spital, în principal cu arsuri, iar alte persoane au primit îngrijiri la fața locului. Incendiul a fost lichidat, iar zona a fost securizată de echipe ale ISU, MAI, Poliției Române și specialiști ai SRI.

„Gândul meu se îndreaptă, în primul rând, către persoanele rănite, către familiile lor și către locatarii care au trăit clipe îngrozitoare în propriile lor case. Le mulțumesc pentru calmul cu care au răspuns acestei situații și îi asigur de tot sprijinul statului român”, a transmis Nicușor Dan.

Președintele a subliniat că incidentul impune „un răspuns ferm, coordonat și pe măsură — la nivel național, aliat și internațional”.

„Declar, cu toată fermitatea, că responsabilitatea integrală pentru acest incident îi aparține Federației Ruse. Ceea ce s-a petrecut astăzi la Galați este consecința directă a războiului de agresiune dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei, a modului iresponsabil și nediscriminatoriu în care Moscova operează aceste sisteme de armament în vecinătatea imediată a frontierelor NATO, precum și a disprețului sistematic față de dreptul internațional. Nu există nicio ambiguitate cu privire la autorul și la cauza acestei agresiuni”, a afirmat șeful statului.

De ce nu a fost doborâtă drona? Risc pentru civili

Nicușor Dan a explicat și de ce drona nu a fost doborâtă înainte de impact. Potrivit acestuia, Forțele Armate Române au avut ordinul de a distruge aparatul de zbor „de îndată ce condițiile ar fi permis o astfel de operațiune fără riscul producerii de victime sau distrugeri la sol”.

După ce radarele au detectat drona la intrarea în spațiul aerian național, două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române și un elicopter IAR-330 SOCAT au urmărit aparatul de zbor. „Decizia de a nu angaja ținta a fost luată pentru că nu au existat condițiile care să permită distrugerea ei fără riscul periclitării accentuate a siguranței populației civile”, a precizat președintele.

MApN a transmis, de asemenea, că piloții aeronavelor F-16 au avut autorizare de angajare a țintelor pe toată durata alertei. Înainte de impact, populația din județele Brăila, Tulcea și Galați a fost avertizată prin mesaj RO-Alert.

România cere NATO capabilități antidrone

Șeful statului a anunțat trei măsuri principale decise după incident. Prima vizează informarea aliaților: „Toți aliații din NATO și partenerii din Uniunea Europeană au fost informați despre incident. Comunicarea cu structurile militare aliate este în desfășurare în timp real”.

A doua măsură privește consolidarea apărării antidrone. „România a solicitat formal ca aliații să deplaseze pe teritoriul național capabilități antidrone suplimentare, pentru consolidarea apărării noastre și a Flancului Estic al Alianței, în conformitate cu instrucțiunile SACEUR”, a transmis Nicușor Dan.

În al treilea rând, România va informa oficial Consiliul de Securitate al ONU „cu privire la această încălcare brutală și repetată a dreptului internațional de către Federația Rusă”.

Președintele a mai anunțat că Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul pentru Situații de Urgență și Serviciul Român de Informații au fost mobilizate și gestionează, împreună cu autoritățile locale din Galați, consecințele incidentului. „A fost declanșată o anchetă completă privind împrejurările căderii dronei și au fost dispuse expertize tehnice pentru recuperarea fragmentelor în vederea identificării precise a tipului de armament și a traiectoriei”, a precizat Nicușor Dan.

Sprijinul pentru Ucraina „rămâne neclintit”

Șeful statului a mai transmis că a cerut Ministerului Afacerilor Externe să prezinte „neîntârziat” o serie de măsuri privind relația cu Federația Rusă, proporționale cu gravitatea situației. 

„România este un stat membru al NATO și nu va accepta, sub nicio formă, ca războiul de agresiune purtat de Rusia împotriva Ucrainei să se transfere asupra cetățenilor săi. Apărarea teritoriului național și a cetățenilor României rămâne datoria mea supremă, prevăzută de Constituție”, a transmis președintele.

În același mesaj, Nicușor Dan a subliniat că România nu își schimbă poziția față de Ucraina, în ciuda riscurilor de securitate generate de atacurile rusești din proximitatea graniței: „Sprijinul României pentru Ucraina — politic, umanitar, militar și pe drumul integrării europene — rămâne neclintit. Cu cât Rusia continuă acest război, cu atât mai limpede devine necesitatea ca el să fie încheiat printr-o pace justă și durabilă, care să respecte suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Ucrainei”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!