Candidatul Partidului ”Neamul Românesc” la alegerile prezidenţiale, Ninel Peia, a cărui dispariţie a fost anunţată joi seară, a fost găsit la o mânăstire din Moldova, anunţă adevărul.ro. Ar fi vorba de Mănăstirea Putna, potrivit aceleiaşi surse.

”Bărbatul semnalat dispărut de către Serviciul de Protecţie şi Pază, în cursul zilei de ieri, a fost găsit de poliţişti.  Acesta era cazat în incinta unei mănăstiri din Moldova si nu a fost victima nici unei infracţiuni.  Acesta a refuzat să însoţească poliţiştii pentru încheierea formalităţilor, sens in care a fost încheiat, conform procedurii, un proces-verbal”, au transmis reprezentanţii IPJ Cluj.

Serviciul de Protecţie şi Pază a sesizat, joi seară, Inspectoratul de Poliţie Cluj cu privire la dispariţia lui Ninel Peia, fost parlamentar PSD.

Acesta s-a cazat miercuri la un hotel de pe raza municipiului Cluj-Napoca, iar joi nu a mai fost găsit şi nici nu a mai răspuns la telefon.

”Facem precizarea că persoana în cauză beneficia de serviciile de protecţie şi pază doar pe perioada activităţilor publice din cadrul campaniei electorale, el fiind văzut pe imaginile de pe camerele de supraveghere părăsind hotelul, în cursul nopţii, la ora 1.17 minute”, transmiteau poliţiştii din Cluj.