Sărbătoarea Botezului Domnului a adunat marți câteva sute de credincioși în centrul Oradiei, la Biserica ortodoxă cu Lună și la Catedrala greco-catolică Sfântul Nicolae. Sfințirea apei a fost făcută după slujbe, iar oamenii au luat acasă Agheasma Mare. La fiecare dintre lăcașuri, prezența a fost de aproximativ 200 de persoane, semn că tendința de scădere din ultimii ani se menține, chiar dacă Boboteaza rămâne una dintre cele mai importante sărbători ale iernii.

La Biserica cu Lună, slujba Agheasmei Mari a fost oficiată de un sobor de șase preoți, în frunte cu parohul Ioan Codorean. Pentru credincioși au fost pregătite două butoaie mari de câte 1.000 de litri, dotate cu instalații cu mai multe robinete, astfel încât oamenii să poată umple repede sticlele și recipientele aduse de acasă. 

Pentru a sfinți apa din butoaiele de mari dimensiuni, doi preoți s-au urcat pe scări metalice, iar apa a fost binecuvântată de trei ori, în semnul crucii. De fiecare dată, preoții au rostit aceeași invocație, “Însuți și acum, Stăpâne, sfințește apa aceasta, cu Duhul Tău cel Sfânt”.

„Dă tuturor celor ce se vor atinge de dânsa și se vor stropi și o vor gusta sfințire, sănătate, curățire și binecuvântare. Și miluiește, Doamne, pe binecredinciosul popor român de pretutindeni, pe cârmuitorii țării noastre, pe mai marii orașelor și ai satelor și pe iubitoarea de Hristos oaste”, a rostit spre finalul rugăciunii, unul dintre preoți.

Imediat după ce preoții au terminat de sfințit apa, oamenii s-au îndreptat către robinete, ca să își umple flacoanele.

Chiar atunci, peste Piața Unirii a început să ningă cu fulgi mari, iar ninsorea i-a prins pe mulți în timp ce își așteptau rândul sau își înșurubau capacele la sticle.

La final, preoții ortodocși i-au binecuvântat pe credincioși, iar oamenii au trecut pe rând să sărute crucea. Ca la fiecare Bobotează, au fost atinși pe creștet cu busuioc înmuiat în agheasmă.

În același timp, la Catedrala greco-catolică Sfântul Nicolae, sfințirea apei a avut loc în interior, după slujbă, și a fost oficiată de episcopul Virgil Bercea, alături de un sobor de preoți. 

Pentru credincioși a fost pregătită aproape o cantitate de o mie de litri de apă, atât în butoaie, cât și în flacoane. În rugăciunile rostite, ierarhul a cerut ca apa sfințită să fie spre vindecare și spre sfințirea caselor, iar credincioșii au luat apoi agheasma acasă.

În total, în centrul Oradiei au fost pregătiți în jur de 3.000 de litri de Agheasmă Mare, distribuiți credincioșilor după sfințirea apei la cele două lăcașuri de cult.

Potrivit învăţăturii bisericeşti, apa sfinţită de Bobotează se poate bea până pe 14 ianuarie dimineaţa, pe stomacul gol, pentru sănătate şi binecuvântare.

Boboteaza, sărbătorită pe 6 ianuarie, amintește de Botezul lui Iisus Hristos în apele Iordanului și este cunoscută și ca Arătarea Domnului, fiind legată de sfințirea Agheasmei Mari, pe care credincioșii o duc acasă pentru binecuvântarea locuinței. Potrivit învăţăturii bisericeşti, apa sfinţită de Bobotează se poate bea până pe 14 ianuarie dimineaţa, pe stomacul gol, pentru sănătate şi binecuvântare.

Pentru credincioșii ortodocși, miercuri urmează Sfântul Ion, o altă sărbătoare importantă. Peste două milioane de români poartă acest nume sau derivate.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!