Dimineaţa de joi a venit cu o surpriză albă la Oradea. De la ora 3 ninge peste oraş, iar operatorul licenţiat de salubritate RER Ecologic Service şi-a scos toate cele 16 utilaje pe străzi.

"Am ieşit pe străzi la ora 5 dimineaţa, cu 14 utilaje care împrăştie material antiderapant solid şi două cu material antiderapant lichid", a declarat, joi, pentru BIHOREANUL directorul de producţie al RER Ecologic Service, Ionel Ban. De asemenea, au ieşit zeci de muncitori care mătură zăpada de pe trotuarele aferente clădirilor şi zonelor publice.

Utilajele de deszăpezire au trecut întâi pe străzile cuprinse în categoria Urgenţa 1, iar apoi pe cele din urgenţele 2 şi 3. "Trebuie să revenim pe cele din Urgenţa 1, pentru că a nins în continuare şi s-a depus din nou un strat de zăpadă", a precizat Ban.

Astfel, şi circulaţia rutieră s-a derulat în condiţii de iarnă joi dimineaţă, iar şoferilor li se recomandă să reducă viteza şi să conducă precaut.

Pe de altă parte, Primăria Oradea le reaminteşte cetăţenilor că au obligaţia să cureţe zăpada de pe trotuarele aferente clădirilor în care locuiesc sau lucrează. "Pentru nerespectarea acestor obligaţii, pot fi aplicate sancţiuni contravenţionale cu amenzi cuprinse între 500-2000 lei pentru persoane fizice şi 1500-2500 lei pentru persoane juridice", a transmis Primăria.