Nissan ARIYA a fost desemnată "Cea mai bună maşină electrică din România", în cadrul ediţiei din 2023 a premiilor Best Electric Car în Romania.

În cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Nissan Ariya a primit trofeul competiţiei Best Electric Car în Romania 2023, conducând detaşat în clasament cu un punctaj general de 132 de puncte.

Pe parcursul a trei zile de teste dinamice şi aproape 900 de km parcurşi, Nissan Ariya a dovedit în faţa unui juriu format din profesionişti ai presei auto că reprezintă un jucător puternic într-un segment tot mai aglomerat al vehiculelor electrice.

"Este o mare onoare să primim această distincţie şi sunt încântat să văd că şi restul industriei este la fel de entuziasmat ca şi noi de calităţile excepţionale dovedite de ARIYA. Acest nou model joacă un rol important în gama complet electrificată Nissan şi este opţiunea perfectă pentru clienţii care caută un vehicul electric premium", a declarat Radu Florescu, GM Nissan România (foto).

Nissan Ariya este primul crossover 100% electric al mărcii Nissan oferind caracterul practic al unui SUV versatil şi spaţiul, confortul şi stilul unui automobil de oraş premium. Noul model se remarcă atât prin design-ul futurist, interiorul rafinat şi atenţia pentru calitate în cele mai mici detalii, cât şi prin conectivitate şi tehnologia avansată integrată.

Competiţia Best Electric Car in Romania este organizată de grupul Auto Expert Media, împreună cu un juriu de specialişti şi premiază cea mai bună maşină electrică a anului în curs prin oferirea titlului "Best Electric Car".

În cadrul acestei competiţii sunt ierarhizate în faţa publicului cele mai competitive modele electrice, ţinând cont de toţi factorii pe care îi presupune propulsia electrică, de la performanţe la accesibilitate. 

(advertorial)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!