Potrivit unui comunicat de presă al Universităţii, Noaptea Cercetătorilor va începe devreme, la ora 17, cu deschiderea oficială. Apoi, la fiecare stand al facultăţilor orădene vor avea loc prezentări interactive, publicului arătându-i-se invenţiile ori inovaţiile făcute de universitarii orădeni.
Pe lângă universitari, vor mai avea standuri de prezentare şi reprezentanţi ai altor instituţii locale care desfăşoară proiecte de cercetare: Serviciul Mobil de Urgenţă Reanimare şi Descarcerare (SMURD), Primăria Oradea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea şi Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Bihor.
Interesante promit a fi şi standurile ce prezintă activităţile de cercetare ale firmelor private: Transgex, Plexus, Connect Group, Decor Mania, Gan Trading, Damir Com, ICIA Cluj Napoca, Incubatorul de afaceri Braşov.
De la ora 18, toţi vizitatorii sunt invitaţi la un tur în campusul universitar, inclusiv la o clădire inteligentă, la centralele electrică şi fotovoltaică şi la punctul termic cu pompe de căldură. De la ora 19, în aceeaşi sală polivalentă, vor avea loc jocuri interactive şi concursuri pe teme de cercetare, iar în curte, Astro Club Meridian Zero va pune la dispoziţie un telescop.
În plus, toţi participanţii la Noaptea Cercetătorilor se vor putea înscrie la o tombolă cu premii. Extragerea câştigătorilor va avea loc la ora 21.30.