Oradea se pregătește din nou pentru unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale ale anului - Noaptea Muzeelor care va avea loc în seara de 23 mai și va deschide din nou porțile muzeelor, ale obiectivelor turistice, inclusiv catedrale, cripte sau sinagogi, spații alternative și, în premieră, ale Teatrului Regina Maria, care își va etala costume din spectacole.
Între orele 19:00 și 24:00, publicul va avea acces gratuit la expoziții, concerte, cum ar fi „My Queen”, cu Dan Helciug, recitaluri în lăcașuri de cult, spectacole, tururi ghidate și momente muzicale pe pietonala Libertății cu DJ, dar și cu artiști ai Filarmonicii.
Evenimentul are loc în cadrul celei de-a XXVIII-a ediții a Zilelor Muzeului Țării Crișurilor, care, în perioada 14–25 mai, propune o serie de activități culturale, cum ar fi lansări de carte, vernisaje sau Conferințele Dilema.
PROGRAMUL COMPLET
NOAPTEA MUZEELOR, sub genericul „Muzeele orădene împreună!”, ediția a XI-a
• Muzeul Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A):
Orele 19.00 – 24.00 - Vizită în expozițiile permanente și în unele expoziții temporare
Orele 19.00 – 24.00 – Atmosfera va fi întreținută de DJ BEJU
Ora 21.00: Conferință și moment artistic My Queen by Dan Helciug (Parcul Muzeului Țării Crișurilor)
• Cetatea Oradea (Piața Mihai Viteazul nr. 39-41)
Orele 19.00 – 24.00 – Vizită în expozițiile permanente și temporare
Ora 21.30 - MateMagica, spectacol pentru copii, tineri și adulți susținut de actorul Șerban Borda (Sala cu grifoni)
• Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” (Str. Iosif Vulcan nr.16)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în expoziția permanentă
• Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Str. Aurel Lazăr nr.13)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în expoziția permanentă
• Muzeul Memorial „Ady Endre” (Parcul Traian nr.1)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în expoziția permanentă
• Muzeul Episcopiei Ortodoxe Române a Oradiei (Str. Roman Ciorogariu nr. 3)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în clădire
• Palatul Episcopal Romano - Catolic (Şirul Canonicilor nr. 2)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în: expoziția artă religioasă Regum Gemma, Ladislae – Opera și cinstirea sfântului rege Ladilsau la Oradea (la parterul palatului episcopal); expoziția comemorativă Cardinalul Lőrinc Schlauch (la parter); expoziția Peter Jecza. Despre Cale și Călătorie (etajul II); expoziția Capodopere ale artei băimărene în colecții private (etajul II); expoziția de grup Inflexion Point / Inflexiunea curbei (etajul II)
• Catedrala Romano - Catolică (Şirul Canonicilor nr. 2)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în Catedrală și în cripta acesteia
Ora 20.00 - Concert organizat cu ocazia Nopții Orgilor. În program: János Vajda, Preludium (premieră absolută); János Kristófi, orgă; Sándor Gáti, oboi
• Muzeul de Istoria Farmaciei „Rodia” (Str. Republicii nr. 33)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în expoziția de bază Ordinul mizericordian în istoria farmaceutică a Oradiei
• Catedrala Sf. Nicolae (Str. Iuliu Maniu nr. 1)
Orele 19.00-24.00 – Vizită în expoziția Spune-mi ce citești ca să-ți spun cine ești (în Catedrală)
Orele 19.00-24.00 – Vizionarea sculpturii Aripi de înger a artistului Andrei Marina Voith (în curtea Catedralei)
Orele 19.00-24.00 - Vizionarea sculpturii Represiune și rezistență a artistului Cătălin Bădărău (în curtea Catedralei)
Orele 19.00 – 24.00 – Vizită în cripta Catedralei, unde sunt înmormântați episcopii greco-catolici și personalități ale vieții ecleziale din Eparhia Greco - Catolică de Oradea
Ora 21.00 - Recital al coralei „Buna Vestire - Francisc Hubic”, dirijor: Radu Ioan Mureșan (în Catedrală)
Ora 21.30 - Recital al profesorilor si studenților de la Facultatea de Muzică din Oradea (în Catedrală)
• Templul Francmasoneriei (Str. Armatei Române nr. 4)
Orele 19.00, 20.00, 21.00, 22.00, 23.00 - Tururi ghidate ale obiectivului
• Casa Darvas - La Roche (Str. Iosif Vulcan nr. 11)
Orele 19.00-24.00 – Vizită liberă a obiectivului
Orele 20.00-24.00 - DJ party (Pietonala Libertății)
Ora 21.00 - Concertul Coralei Art Nouveau a Filarmonicii de Stat Oradea Colors of the Wind (Pietonala Libertății - terasa din grădina casei)
• Sinagoga Neologă Sion (Str. Independenței nr. 22)
Orele 19.00-24.00 – Vizită liberă a obiectivului
Ora 20.00 Concertul Coralei Art Nouveau a Filarmonicii de Stat Oradea Colors of the Wind
Orele 21.00 și 22.00 - Tururi ghidate ale obiectivului
• Sinagoga Aachvas Rein - Muzeul Istoriei Evreilor (Str. Primăriei nr. 25):
Orele 19.00-24.00 – Vizită liberă a obiectivului
Orele 19.00 și 20.30 - Concertul studenților Universității Oradea – Facultatea de Arte
Ora 22.00 - Tur ghidat al obiectivului
• Pasajul Madach Imre (Bazar, Calea Republicii nr. 3)
Orele 19.00-24.00 – Vinyl Shop, cu George Staicu
• NOCA (Str. Independenței):
Orele 19.00-24.00 – Vizită liberă a obiectivului/Tururi ghidate ale expozițiilor
• Teatrul Regina Maria (P-ța Regele Ferdinand nr. 4-6)
Sub genericul Theatre @night:
Orele 19:00 – 00:00 – Expoziție de costume (în fața teatrului)
Ora 21:30 - Moment muzical din spectacolul Tandrețea (în fața teatrului)
Orele 22:00 – 24:00 - Acces în clădirea teatrului