Au fost cozi, sâmbătă seară, la multe din muzeele orădene, cu prilejul unei noi ediții a Nopții Muzeelor. Miile de orădeni care au vrut să vadă expoziții au avut din ce alege, ba chiar s-au și putut distra, cântând și dansând.

Răbdători la coadă

Orădenii și turiștii aflați în oraș au „descins” la muzee încă dinainte de lăsarea întunericului, mulți mânați de dorința de a trece pe la cât mai multe din aceste instituții. Noaptea Muzeelor nu este doar un prilej pentru a vizita gratuit expozițiile, pentru că majoritatea muzeelor au pregătit un program special.

Casa Darvas-La Roche, devenită muzeu Art Nouveau, a fost, ca întotdeauna, una dintre atracțiile principale pentru publicul orădean. Deja la ora 19.30, în fața intrării de pe strada Iosif Vulcan, zeci de oameni așteaptau răbdători la coadă, ca să viziteze clădirea spectaculoasă atât prin arhitectură, cât și prin mobilierul și decorațiile pe care le are, toate amintind de „la belle epoque”. Atmosfera a fost completată perfect de cvartetul Expressione, care a oferit patru recitaluri, din oră în oră.

S-a stat la coadă și la Muzeul Francmasoneriei, unde de asemenea s-a lăsat și cu cântare: în grădina clădirii aflate lângă parcul Bălcescu, a concertat Zavaidoaca Band.

Petrecere la MȚC

Zarvă și mai mare a fost însă în curtea Muzeului Țării Crișurilor, care în premieră, la Noaptea Muzeelor, a adus și un DJ, care și-a instalat platanele în curtea instituției, aproape de fântâna arteziană. Înconjurat de jocuri de lumini, care s-au văzut și mai intens după lăsarea întunericului, DJ-ul a creat o atmosferă ca de club și i-a făcut pe mulți dintre vizitatorii muzeului să danseze.

Tot la MȚC, însă în amfiteatrul în aer liber, a concertat trupa Taxi, care a cântat – adesea alături de orădeni – piese cunoscute precum „Criogenia”, „Stelele care cad”, „Inima mea de 16 ani” sau „Cele două cuvinte”.

Înainte de a începe concertul, solistul Dan Teodorescu le-a mărturisit orădenilor că se gândește la ziua de poimâine și la felul în care va arăta România, cu referire la alegerile prezidențiale de duminică. „Aș vrea ca ziua de luni să nu fie frumoasă, ci banală, plictisitoare, să nu mai știm ce să facem cu ea. N-aș vrea deloc ca ziua de luni să fie altfel, în sensul că să deschid televizorul pe la prânz și să mă gândesc: «Noi sâmbătă când am cântat la Oradea, am fost ca orchestra de pe Titanic și n-am știut»”, a spus artistul, stârnind râsetele orădenilor.

Dansuri tradiționale israeliene

Și sinagoga Sion a știut cum să atragă publicul la Noaptea Muzeelor. Pe lângă o introducere în cultura și spiritualitatea iudeică, pe o scenă amplasată în centrul sinagogii, curioșii au putut vedea două reprezentanții de dansuri israeliene, ale trupei Or Neurim (Lumina tinereții). Din trupă fac parte șapte doamne și domnișoare membre ale comunității evreiești din Oradea, una dintre ele având și rol de coregraf.

Tot la sinagoga Sion au susținut un recital instrumental studenți ai Facultății de Muzică din cadrul Universității din Oradea, în timp ce colegi de-ai lor au concertat la Muzeul Istoriei Evreilor (sinagoga Aachavas Rheim).

Pe lângă muzee și sinagogi, și-au mai deschis porțile sâmbătă seară și episcopiile din Oradea, unde de asemenea au fost numeroși vizitatori.

Simultan cu Noaptea Muzeelor, în centrul Oradiei a continuat și Festum Varadinum, un festival dedicat comunității maghiare, astfel că și pe promenada aflată între parcul Libertății și podul Sf. Ladislau au avut loc concerte, iar în fața Teatrului de Stat a fost amenajată o expoziție de mașini de epocă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!