Primăria le reaminteşte orădenilor care locuiesc la bloc că, la cerere, li se poate amenaja în jurul imobilului o incintă închisă pentru depozitarea containerelor pentru deşeuri. Aceste ţarcuri sunt amenajate gratuit de municipalitate pentru asociaţiile de proprietari care obţin acordul a cel puţin jumătate plus unu din membrii.
Locul unde va fi montată incinta va fi indicat de cetăţeni, însă trebuie să fie la cel puţin 5 metri de ferestrele locuinţelor din jur. Pentru a li se amenaja ţarcurile, reprezentanţii asociaţiilor trebuie să-i caute pe inspectorii de teren din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei.
Cei care locuiesc în Rogerius ori pe străzile Sovata, Menumorut, Bulevardul Dacia şi Lacul Roşu trebuie să o contacteze pe Elena Grozescu (0731/212-285), iar cei care locuiesc în Nufărul, Cantemir, Ioşia, Ioşia Nord, Splaiul Crişanei ori Dragoş Vodă pe Adrian Maxim (0722/159-444). Până în prezent, în Oradea au fost amenajate peste 200 de ţarcuri.