Începând de săptămâna trecută, în ţarcurile de la Zoo Oradea pot fi văzute noi specii de animale, unele în premieră în grădinile zoologice din ţara noastră, cum ar fi lemurul brun, o specie periclitată din cauza pierderii habitatului natural. Familia de lemuri bruni (un mascul şi o femelă) poate fi admirată de către vizitatori în zona animalelor exotice, lângă tamarinii cu creastă.

Masculul şi femela de lemur brun au aceeaşi culoare - maro cenuşiu cu faţă negricioasă şi ochi roşii-portocalii. Cu o greutate de 2-3 kilograme, aceştia se hrănesc cu fructe, flori şi frunze, având o durată de viaţă de până la 25 de ani.

Alte două femele de lemuri, din specia celor cu coadă inelată, au fost aduse pentru cei doi masculi deţinuţi deja de Zoo Oradea.

O noutate pentru vizitatorii Zoo Oradea sunt şi cei patru canguri Bennett, care pot fi admiraţi săltând într-un ţarc din zona animalelor erbivore, unde s-au acomodat foarte bine. Tot cu sprijinul celor de la Grădina Zoologică din Nyíregyháza, începând de săptămâna trecută, câteva animale din colecţia Zoo Oradea nu mai sunt singure. Astfel, au fost aduse femele de antilopă Lechwe şi struţ Emu, precum şi un mascul de struţ Nandu, pentru a forma familii cu exemplarele deţinute deja de Zoo Oradea. Şi familia cerbilor lopătari s-a mărit, odată cu perechea de pui venită din Ungaria, toţi putând fi admiraţi de-acum într-un ţarc din zona animalelor erbivore. 

"Dorinţa noastră este să populăm Grădina Zoologică Oradea cât mai mult posibil. Astfel, după aducerea cămilei şi a unei lame în această primăvară, de această dată cu sprijinul Grădinii Zoologice din Nyíregyháza, am primit animale din şase specii. Ţinem legătura permanent şi cu grădini zoologice din ţară, pentru eventuale schimburi de animale, astfel încât Zoo Oradea să devină tot mai atractivă", precizează Liviu Andrica, director al Administraţiei Domeniului Public Oradea.

Odată cu aceste noi vieţuitoare, colecţia Grădinii Zoologice Oradea a ajuns la 850 de exemplare din 175 de specii. Programul de vizită până la finalul lunii octombrie este zilnic între orele 9-18 (ora 17, la casierie), după care, de la 1 noiembrie şi până la 1 martie, vizitatorii sunt aşteptaţi între orele 9-17 (ora 16, la casierie).

Loredana Buz
Consilier relaţii publice ADP Oradea