Peste 16 tone de gunoaie care urmau să intre în ţară au fost oprite la vama Borş de poliţiştii de frontieră bihoreni şi comisarii Gărzii de Mediu.

Mai precis, este vorba despre cu 16.320 de kilograme de îmbrăcăminte uzată.

"În data de 31.08.2021, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui automarfar, condus de un cetăţean român în vârstă de 37 de ani. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, deşeuri costând în îmbrăcăminte uzate de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România", se arată într-un comunicat transmis de Biroul de presă al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Ordea, care are în subordine vama Borş.

Suspectând un transport de deşeuri ilegal, oamenii legii au cerut sprijinul autorizat al comisarilor de mediu. În urma unor cercetări preliminare, bănuielile li s-au confirmat.

TIR-ul era încărcat cu deşeuri de îmbrăcăminte uzată, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul de deşeuri.

Automarfarul nu a fost lăsat astfel să intre pe teritoriul României.

În ultimele luni, tot mai multe transporturi ilegale de gunoaie au fost oprite la vămile din Bihor. Cel mai recent astfel de caz a avut loc în urmă cu două săptămâni, când frontieriştii şi comisarii au interzis intrarea în ţară a unui transport de 23 de tone de piese auto şi cauciucuri uzate.