Şoferii care folosesc DN 76 Oradea - Deva trebuie să se înarmeze cu (şi mai multă) răbdare. Luna aceasta, pe cei 53 de kilometri ai drumului naţional dintre Oradea şi Dealul Bitii, în apropiere de Beiuş, vor începe lucrări de asfaltare pentru creşterea capacităţii portante.
Prefectura Bihor a anunţat, printr-un comunicat dat publicităţii luni, că se pregăteşte creşterea capacităţii portante a DN 76 (a capacităţii de a prelua încărcarea vehiculelor) între Dealul Bitii (kilometrul 133) şi Oradea (km 180), prin aşternerea unui strat de anrobat bituminos cu agregate de dimensiuni mari.
Această operaţiune va avea loc pentru soluţionarea problemelor identificate în cadrul lucrărilor de reabilitare pe sectorul menționat, ea rezultând dintr-o expertiză tehnică pe care a demarat-o luna trecută Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj. „În urma expertizei, s-a dispus îmbunătățirea sectorului prin turnarea unui strat de anrobat bituminos ab 31,5 în stratul de bază al drumului, în funcție de necesitate”, se arată în comunicatul Prefecturii.
Soluția turnării de anrobat bituminos cu agregate de dimensiuni mari a fost deja aplicată experimental pe un sector, de către drumari, iar testele efectuate au indicat o îmbunătățire semnificativă a capacității portante (proprietatea drumului de a prelua încărcări).
În consecință, precizează Prefectura, în decursul acestei luni vor începe lucrările de asfaltare pe DN 76, iar traficul se va desfăşura cu restricţii în funcţie de porţiunile pe care se va realiza lucrarea în fiecare etapă.