SMURD Bihor a primit recent, de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, trei autospeciale noi, dotate cu echipamente medicale de ultimă generație, menite să îmbunătățească intervențiile în cazurile critice și să crească șansele de supraviețuire ale pacienților.
Toate cele trei autospeciale de prim ajutor calificat sunt echipate cu trei dispozitive moderne: un aparat de compresii toracice, un monitor defibrilator cu transmisie în timp real către Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și un sistem de monitorizare video.
Informațiile au fost făcute publice vineri, în cadrul unei conferințe de presă, de către șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Crișana Bihor, generalul de brigadă Sorin Caba (foto stânga), și de dr. Hadrian Borcea (foto dreapta), coordonator UPU-SMURD Bihor.

„E un acord-cadru pe patru ani și ele vin treptat, în funcție de cum sunt fonduri. Anul acesta au fost livrate în jur de 100, atât pentru SMURD, cât și pentru serviciile de ambulanță", a precizat dr. Hadrian Borcea.
Cele trei autospeciale noi alocate SMURD Bihor au fost distribuite la Detașamentul 1 din Oradea, Stația Aleșd și Detașamentul Marghita.
Monitorul defibrilator le permite paramedicilor să transmită informații medicale în timp real către medicii de la UPU, astfel încât aceștia să poată vedea exact ce se întâmplă la locul solicitării și să ofere indicații precise pentru diagnostic și gesturi terapeutice.

„Am avut situații în care un pacient cu infarct miocardic a făcut, de la Sălard până în sala de angiografie, unde i-a fost pus stentul, 45 de minute. Datorită acestei transmisii de date, medicul a reușit să stabilească diagnosticul de infarct, iar sala a fost pregătită”, a explicat dr. Borcea.
Aparatul de compresii toracice permite acum realizarea unor compresii sincrone, monitorizabile prin intermediul defibrilatorului, asigurând continuitatea resuscitării și în timpul transportului - lucru care anterior nu era posibil din cauza mișcării autospecialei.

Dispozitivul are un rol esențial în sprijinirea procedurii ECMO (oxigenare extracorporală cu membrană — o tehnică medicală avansată care oferă suport respirator și cardiac temporar pacienților, prin extragerea sângelui din corp, oxigenarea acestuia într-un sistem extern și reintroducerea lui în organism). Aparatul permite menținerea circulației și a resuscitării în siguranță până la aplicarea efectivă a circulației extracorporale. Recent, o femeie cu hipotermie a fost salvată prin acest sistem la UPU Bihor.
Al treilea aparat intrat recent în posesia SMURD este de monitorizare video, destinat evaluării și menținerii calității actului medical și a primului ajutor calificat.
Pe lângă autospecialele performante, în aceeași conferință de presă, dr. Hadrian Borcea a declarat că o preocupare permanentă este și dezvoltarea angajaților, amintind de Centrul de Formare şi Pregătire în Descarcerare și Asistență Medicală de Urgență care funcționează în cadrul ISU Bihor.
„Începând cu paramedici, asistenți, medici, toți cei care își desfășoară activitatea în SMURD și UPU trebuie să crească la nivel de cunoștințe și abilități. Străduința noastră, a colegilor mei și a mea, este aceasta: a dezvolta resursa umană”, a declarat Borcea.
În perioada 23-26 octombrie, SMURD Bihor va reprezenta România la concursul internațional de resuscitare din Rotterdam, fiind prima echipă din țară care participă la o competiție de acest nivel.
Potrivit unui raport prezentat în cadrul conferinței de presă, în primele 9 luni ale acestui an, SMURD Bihor a depășit 8.300 de intervenții, dintre care 1.044 au fost accidente rutiere. În prezent, serviciul dispune de un echipaj de terapie intensivă mobilă și de 10 echipaje de prim ajutor calificat în subunitățile din întregul județ.