Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a anunţat că numărul focarelor de pestă porcină africană, epizootie răspândită în judeţ de mai bine de trei ani, s-a majorat cu 12 focare, ajungând la un total de 21.

Localităţile afectate

Analizele efectuate în laboratoarele naţionale acreditate au confirmat existenţa PPA în 12 noi focare din patru localităţi, a informat miercuri DSVSA: Săcuieni şi satele aparţinătoare Ciocaia şi Olosig, precum şi satul Inand, din comuna Cefa.

În aceste localităţi, inspectorii sanitar veterinari au luat măsuri pentru punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiilor afectate, impunerea de restricţii de mişcare a animalelor, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

Pe de altă parte, DSVSA arată că în ultimele două săptămâni au fost stinse 13 focare de PPA, fiind ridicate restricţiile stabilite pentru localităţile Cheriu şi Alparea (comuna Osorhei), Cordău şi Rontău (comuna Sânmartin), Alparea (comuna Osorhei), Calea Mare (comuna Lăzăreni), Sfârnaş (comuna Sâniob), Ceica (comuna Ceica), Dumbrăviţa (comuna Holod), Sărand (comuna Copăcel) şi Mierlău (Hidişelul de sus).

Numărul total al focarelor active de PPA la porcii domestici, în judeţul Bihor, este în prezent de 21, diagnosticate în 8 localităţi.

În ce priveşte evoluţia PPA la porcii mistreţi, a fost diagnosticat un caz nou, în fondul de vânătoare FV65 Văratec, astfel încât numărul total al fondurilor de vânătoare din Bihor în care s-a depistat PPA, este în prezent de 19.

Recomandările specialiştilor

DSVSA aminteşte proprietarilor de exploataţii de porcine principalele reguli de biosecuritate în scopul prevenirii apariţiei şi respectiv al identificării incipiente a bolii la animale.

- să nu intre în adăposturile unde se cresc porcii, cu încălţămintea şi hainele cu care au fost în afara exploataţiei. Este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să existe o tăviţă cu paie sau alt material absorbant îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică sau un dezinfectant autorizat;

- creşterea porcilor se face doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de exploataţie, cu porci mistreţi sau cu proprietari străini care deţin porci domestici;

- hrănirea animalelor se realizează doar cu furaje sigure, specifice speciei, cu origine cunoscută fiind interzisă hranirea porcilor cu resturi alimentare rezultate în gospodăria proprie sau provenite de la unităţile de alimentaţie publică ( restaurante, cantine etc.). Dacă există vânători în famile care aduc carne de mistreţ, sub nicio formă să nu se administreze porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;

- să nu scoată animalele (scroafe sau vieri) din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie;

- să nu cumpere purcei sau porci din locuri necunoscute, fără ca acestea să fie identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

- să nu folosească în hrana animalelor iarbă sau alte verdeţuri culese de pe câmp sau din pădure, pentru că ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi;

- să asigure condiţiile de biosecuritate în toate exploataţiile de porcine (gospodării şi ferme comerciale), cu interzicerea accesului la animale cu statut necunoscut, respectiv menţinerea animalelor doar în adăposturi, fiind interzisă scoaterea acestora pe păşuni;

- să anunţe de urgenţă medicul veterinar local, a medicul oficial zonal sau direct DSVSA Bihor (telefon 0259.266.141) precum şi primăria sau consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare şi mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic şi prevenire.