Meteorologii au emis, miercuri, noi avertizări de tip cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din Bihor, inclusiv în zona montană.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale de Meteorologie, între orele 18.40 şi 20, se vor înregistra averse ce pot cumula 25-30 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină de mici dimensiuni.

Sunt afectate zona de munte a judeţului, peste cota 1800 metri, dar şi localităţile Ştei, Lunca, Rieni, Vaşcău, Câmpani, Cărpinet, Nucet, Criştioru de Jos.

UPDATE:

Ora 19.05: Şi localităţile Bratca, Vadu Crişului, Borod, Şuncuiuş, Auşeu, Măgeşti, Bulz sunt afectate de codul galben, până la ora 20.

Ora 19.30: Creşte lista localităţilor vizate de codul galben. Între orele 19.30 şi 20.30, vor fi afectate: Salonta, Marghita, Săcueni, Valea lui Mihai, Diosig, Brusturi, Ciumeghiu, Nojorid, Tăuteu, Şimian, Sălard, Curtuişeni, Biharia, Sântandrei, Chişlaz, Derna, Sârbi, Abram, Sălacea, Borş, Girişu de Criş, Roşiori, Tarcea, Abrămuţ, Cherechiu, Cefa, Ciuhoi, Cetariu, Sănnicolau Romăn, Buduslău, Toboliu, Mădăraş, Tămăşeu, Paleu, Gepiu, Spinuş, Viişoara, Mădăras.

Ora 20.25: Codul galben a fost prelungit până la ora 21.30. Sunt afectate localităţile: Oradea, Salonta, Marghita, Săcueni, Popeşti, Sânmartin, Tileagd, Tinca, Diosig, Oşorhei, Batăr, Brusturi, Ciumeghiu, Nojorid, Tăuteu, Şimian, Sălard, Curtuişeni, Balc, Biharia, Sântandrei, Chişlaz, Ineu, Derna, Sârbi, Avram Iancu, Abram, Hidişelu de Sus, Sălacea, Borş, Tulca, Girişu de Criş, Roşiori, Lăzăreni, Tarcea, Abrămuţ, Copăcel, Cherechiu, Husasău de Tinca, Cefa, Ciuhoi, Cetariu, Sănnicolau Romăn, Buduslău, Toboliu, Mădăraş, Tămăşeu, Săcădat, Paleu, Gepiu, Spinuş, Boianu Mare, Viişoara, Mădăras.

Ora 21.15: COD PORTOCALIU!

Meteorologii au emis cod portocaliu de vreme severă valabil până la ora 22 în Marghita, Aleşd, Popeşti, Suplacu de Barcău, Tăuteu, Balc, Chişlaz, Derna, Sârbi, Abram, Ciuhoi, Spinuş.

Se vor înregistra "averse ce vor cumula 35-40 l/mp, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului".

Ora 22.40: Meteorologii anunță cod galben până la ora 23.30, pentru localitățile Nojorid, Cefa, Sănnicolau Romăn, Mădăraș, Gepiu și Mădăras.

Vom reveni cu informaţii de îndată ce acestea vor fi disponibile.