Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunţat, marţi seară, noi măsuri dispuse de Comitetul pentru Situaţii Speciale de Urgenţă în urma decretului privind starea de urgenţă emis luni de preşedintele Klaus Iohannis. Între altele, se închid activitățile de servire în restaurante și localuri, dar rămân deschise drive-in-urile și alte servicii de livrare. De asemenea, se suspendă zborurile spre şi dinspre Spania şi se prelungeşte măsura pentru Italia. Şi au fost emise noi reglementări pentru şoferii de TIR-uri.

Anunţul a fost făcut la sediul Ministerului de Interne, într-o conferinţă de presă alături de secretarul de stat Raed Arafat, coordonatorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, şi de chestorul-şef de poliţie Bogdan Despescu, secretat de stat în MAI.

Fără localuri, dar cu livrări la domiciliu

"Se suspendă activitatea de servire şi consum a produselor alimentare şi băturilor alcoolice şi nealcoolice, activităţi organizate de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice destinate în acest scop, în spaţiul din interiorul sau exeriorul locaţiei. Este permisă organizarea activităţilor de comercializare a produselor alimentare şi băuturilor alcoolice care nu presupun rămânerea clienţilor în spaţiile destinate acestui scop precum cele de tip drive-in, room service sau livrare la client", a spus Vela.

Acesta a spus că este permisă „organizarea de activități care nu presupun rămânerea clienților în locații”.

Între altele, șeful MAI a anunţat că se interzic toate activităţile culturale, ştiinţifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau de jocuri de noroc, desfășurate în spații închise, dar și evenimentele cu peste 100 de persoane în spații deschise.

Măsuri pentru şoferii de TIR

O altă noutate este că toţi şoferii de autovehicule cu capacitate mai mare de 3.5 tone au obligaţia ca în punctul de trecere a frontierei să aibă asupra lor şi să poarte mijloace individuale de protecţie precum dezinfectant, mănuşi, mască pentru faţă şi să prezinte autorităților documentele până la destinaţie.

"Conducătorii care sosesc din zone roşii sau galbene ori au tranzitat aceste zone nu se supun procedurii de carantină sau izolare, dacă în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptome asociate coronavirusului", a spus Vela.

Zboruri anulate

"Se suspendă toate zborurile spre Spania şi din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura intră în vigoare începând cu 18 martie, ora 18", a mai spus şeful MAI.

Acesta a mai spus că, legat de zborurile din Italia, "am prelungit măsura suspendării acestor zboruri efectuate de operatorii economici aerieni, pentru o perioadă de 14 zile". 

Nu se supun restricţiilor zborurile cu aeronave de stat, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgenţă.

Poliţia Locală, coordonată de Poliţia Română

"Totodată am emis un ordin al ministrului Afacerilor şi Internelor că, pe durata stării de urgenţă, Poliţia Română, Poliţia Naţională, va conduce operaţional, prin inspectoratele judeţene şi prin direcţia municipiului Bucureşti, poliţia locală care funcţionează pe raza de competenţă", a mai spus şeful MAI.

La rândul său, Bogdan Despescu a precizat că efectivele de poliție locală vor sprijini în acțiuni de ordine publică Poliția Națională.

Mai multe controale la izolați

„Sunt accentuate verificările privind respectarea izolării”, a spus Despescu. 

Acesta a adăugat că „Parchetul general și MAI au organizat activitatea administrativă pentru a asigura un răspuns operativ la orice formă de criminalitate”, că „a fost întărită prezența în stradă a structurilor de ordine publică”, dar și că „dispozitivul de polițiști de frontieră e suplimentat”.

Rezidenţii, la urgențe

Un alt anunţ important a venit de la Raed Arafat, care a spus MAI a dispus măsuri de redistribuire a medicilor rezidenți în sprijinul personal medical din spitale.

„De mâine (miercuri, 18 martie n.r.), rezidenții la urgență, ATI, boli infecțioase vor întrerupe stagiile de practică și se vor prezenta la centrele de îndrumare pentru includerea în turele a căror specialitate o urmează. Rezidenții la medicină internă și de familie se vor prezenta la DSP pentru repartizarea la servicii ambulanță, unități de primiri urgențe, camere de gardă, în funcție de necesități. Rezidenții aflați în alte centre decât cele de îndrumare se prezintă la responsabilii de rezidențiat din centrul în care se află. Vor fi recrutați studenți, începând cu anul 4, pe bază de rezidențiat, pentru a sprijini activitățile din camerele de gardă”, a detaliat Arafat.

De asemenea, vor fi amenajate 162 de corturi speciale, în faţa unor spitale, pentru trierea pacienţilor.

"Singura rugăminte pe care o avem este ca populaţia să evite prezentarea la camerele de urgenţe pentru simptome de febră, tuse, şi să ia legătura cu medicii de familie sau prin 112 pentru a stabili modalitatea în care vor fi consutlaţi, astfel încât să nu pună viaţa altora în pericol, dar nici viaţa lor în pericol", a spus Raed Arafat.

Nu se închid orașe, nu se raționalizează alimente!

Vela a mai spus că nu suntem în starea în care să închidem orașe sau să raţionalizăm alimente, iar măsurile sunt menite să asigure "distanţarea socială". 

"Planul de măsuri se va aplica gradual, aşadar vreau să transmit tuturor românilor să nu cadă pradă informaţiilor false, să fie puternici şi lucizi", a mai spus şeful MAI.

Acesta a făcut referiri şi la câteva grupuri de elevi care, ca efect al închiderii granițelor de către Ungaria, au rămas în țara vecină după ce au aterizat pe aeroportul din Budapesta şi nu au mai putut lua alte zboruri spre România, promiţând că aceştia vor reveni acasă "în zilele următoare".

Apel către Diaspora: Nu veniţi în ţară!

"Fac un apel către fraţii din diaspora: nu este bine - pentru compatrioţii noştri din ţară - să reveniţi acum în ţară. Trebuie să vă aduc la cunoştinţă că veţi intra direct în carantină sau izolare la domiciliu, iar cei care fac declaraţii false - din păcate - vor avea dosar penal. Fac un apel la înţelepciune şi la maturitate. Trebuie să avem cu toţii grijă de copiii, părinţii şi bunici noştri acum mai mult ca niciodată", a mai spus şeful MAI.

„Apelul nostru e simplu: respectați sfaturile medicilor și măsurile personale de protecție și siguranță”, a mai îndemnat ministrul de interne.

Vezi mai jos înregistrarea conferinței de presă!

Ordonanța militară nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri

Art. 1. -

(1) Se suspendă activitatea de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației.

(2) Este permisă organizarea, de către entitățile prevăzute la alin. (1), a activităților de comercializare a produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, care nu presupun rămânerea clienților în spațiile destinate acestui scop, precum cele de tip "drive-in", "room-service" sau livrare la client.

Art. 2. -

Se suspendă toate activitățile culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise.

Art. 3. -

(1) Se interzice organizarea și desfășurarea oricărui eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise.

(2) Organizatorii evenimentelor organizate și desfășurate în spații deschise, ce presupun participarea a maximum 100 de persoane, sunt obligați să dispună măsuri care să asigure distanța de minimum 1 metru între participanți.

Art. 4. -

(1) Conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 3,5 t au obligația ca, în punctul de trecere a frontierei, să aibă asupra lor și să poarte mijloace individuale de protecție, precum dezinfectant, mănuși, mască pentru față, precum și să prezinte documente care atestă traseul de deplasare până la destinație.

(2) Conducătorii de autovehicule prevăzuți la alin. (1), care sosesc din "zone roșii" sau "zone galbene" ori au tranzitat aceste zone, nu se supun măsurilor de carantină sau izolare, dacă la prezentarea în punctul de trecere a frontierei nu manifestă simptomatologie asociată COVID-19.

Art. 5. -

(1) Transportul dispozitivelor medicale și materialelor sanitare care asigură prevenția și tratarea afecțiunilor asociate COVID-19, precum și al medicamentelor cuprinse în Catalogul național al prețurilor medicamentelor autorizate de punere pe piață în România (Canamed), în vederea distribuirii în afara teritoriului României, este interzis.

(2) Transportul ansamblelor și subansamblelor de echipamente medicale, fabricate în România pentru beneficiari externi, nu se supune interdicției prevăzute la alin. (1).

Art. 6. -

Măsurile de primă urgență, prevăzute la art. 1-5, se aplică pe toată durata stării de urgență, în termen de 24 de ore de la data publicării în Monitorul Oficial al României.

Art. 7. -

(1) Se suspendă toate zborurile efectuate de operatori economici aerieni spre Spania și din Spania către România, pentru toate aeroporturile din România, pentru o perioadă de 14 zile. Măsura se aplică începând cu data de 18 martie 2020, ora 18.00, ora României.

(2) Se prelungește măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia și din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, începând cu data de 23 martie 2020.

(3) Măsurile prevăzute la alin. (1) și (2) nu se aplică zborurilor efectuate cu aeronave de stat, zborurilor de transport marfă și corespondență, umanitare sau care asigură servicii medicale de urgență, precum și aterizărilor tehnice necomerciale.

Art. 8. -

(1) Se interzice persoanelor izolate la domiciliu, carantinate sau internate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, să iasă din locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente.

(2) Măsura se aplică pe toată durata stării de urgență, de la data aplicării prezentei ordonanțe militare.

Art. 9. -

(1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:

a) Poliția Română, Jandarmeria Română, poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art. 1-3;

b) Poliția de Frontieră Română și direcțiile de sănătate publică, pentru măsura prevăzută la art. 4;

c) Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru măsura prevăzută la art. 5;

d) Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, pentru măsura prevăzută la art. 7;

e) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, poliția locală, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și structurile subordonate, direcțiile de sănătate publică și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsura prevăzută la art. 8.Puneri în aplicare (1)

(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art. 1-8 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art. 27 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin. (1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 10. -

(1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică de la data de 18 martie 2020.

(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin două zile de la data prevăzută la alin. (1), despre conținutul prezentei ordonanțe militare.

Ministrul afacerilor interne,
Marcel Ion Vela