Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Bihor a adoptat, vineri noi reguli împotriva răspândirii Covid-19. Între altele, numărul localităților din Bihor în care se impun limitări în domeniul HORECA în contextul pandemiei a scăzut, dar au fost trasate și o serie de reguli pe care trebuie să le respecte cei care ajung în stațiunile montane.

„Față de actualizarea din 14 decembrie, numărul localităților din Bihor în care se impun limitări a scăzut de la 59, la 48 de localități. De asemenea, numărul localităților cu incidență de peste 3 cazuri/1.000 locuitori a scăzut de la 20, la 16 de localități în data de astăzi, 18 decembrie”, arată comunicatul CJSU.

Între restricţiile impuse în aceste localităţi se numără, în funcție de rata de infectări, interzicerea (la incidența peste 3 cazuri Covid la mia de locuitori) sau reducerea activităţii cu publicul a restaurantelor şi cafenelelor în interior, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci, sunt interzise sau restricționate activităţile cu publicul în domeniul jocurilor de noroc, dar și activitățile cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte.

„În cadrul măsurilor limitative, CJSU a aprobat o excepție, respectiv deschiderea agențiilor loto strict pentru vânzarea biletelor loto și a lozurilor, fără a fi permise activitățile privind alte jocuri de noroc”, mai arată comunicatul.

CJSU amintește că „purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, indiferent de valoarea ratei de incidență cumulată a cazurilor din ultimele 14 zile”.

Vezi mai jos situația pe localități!

În contextul deschiderii pârtiilor din Bihor, CJSU a adoptat și o hotârâre ce cuprinde măsuri specifice privind zona pârtiilor de schi din Stâna de Vale, respectiv Satul de Vacanţă Vârtop.

Conform hotărârii, administratorii punctelor cu potențial de risc din stațiuni vor urmări implementarea și respectarea unor măsuri de prevenție pe întreaga perioadă de funcționare. 

Punctele cu potențial de risc din stațiuni sunt: instalațiile de transport, casieriile de bilete, apres-ski-urile, pârtiile de schi / snowboarding / sanie / tubbing / rollercoaster, unitățile de alimentație publică și centrele de închiriere.

Acoperirea nasului și a gurii cu mască sau cagulă, folosirea dezinfectanților, dar și dirijarea fluxului de oameni de către personalul de deservire astfel încât să se evite aglomerările de persoane sunt câteva din aceste reguli pe care le găsiți mai jos detaliat:

Măsuri aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani pentru satul de vacanță Vârtop - Pârtia Piatra Grăitoare / telescaun:

a) acoperirea nasului și a gurii cu mască sau cagulă pe toată perioada în care se află pe domeniul/resortul schiabil (la coadă, pe durata călătoriei, pe pârtie sau în spațiile închise);

b) purtarea mânușilor de către turiști pe toată perioada în care se află pe domeniul / resortul schiabil;

c) dirijarea fluxului de oameni de către personalul de deservire astfel încât să se evite aglomerările de persoane;

d) supravegherea de către personalul de deservire a respectării distanței de siguranță de către turiști minim 2 metri;

e) personalul de deservire de pe peroane va asista și dirija în permanență îmbarcarea și debarcarea persoanelor astfel încât să se evite aglomerațiile;

f) se va marca peronul stație/locul de îmbarcare pentru a menține distanța minimă recomandată;

g) păstrarea distanței fizice de min. 2 metri între persoanele ce stau la coada de bilete sau la îmbarcarea pe instalatii;

h) accesul pe telescaun se va rezuma la maxim 2 persoane la distanță de 2 locuri pe bancheta de transport, cu excepția: persoanelor provenite din același familie, copii insoțiți de un singur adult, personalul de intervenție;

i) pentru evitarea aglomerării la casa de bilete se va crea un culoar separat pentru aceasta și mutarea ei la baza scărilor de acces către platforma instalației;

j) folosirea sistemului de cartele cu mai multe urcări;

k) se va încuraja plata cu cardul;

l) se vor crea culoare de acces la case la o distanță de minim 2 m între ele;

m) lucrătorii în casierie au obligația de a purta mască și mănuși de protecție și de a le schimba la fiecare oră;

n) separarea lucrătorilor din casierie de cumpărători se va face printr-un panou de plexiglas transparent;

o) în incinta casieriilor și în cazul servirii de tip tejghea sau automat de vânzare, este recomandată punerea la dispoziție a dezinfectantului atât pentru cumpărători cât și pentru personalul deservent;

p) marcarea sensului de urcare și coborâre pe scările de acces ce duc pe platforma de îmbarcare;

q) crearea unui culoar delimitat pentru accesul la instalație în vederea îmbarcării/debarcării;

r) Interzicerea accesului la instalație a persoanelor fără echipament de schi sau snowboard în intervalul orar 11:00 – 17:00.

 

Măsuri aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani pentru stațiunea Stâna de Vale-  Pârtiile de schi, Pârtia de sănii, Pârtia de Tubing / teleschi și bandă rulantă aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani:

a) acoperirea nasului și a gurii cu mască sau cagulă; pe toată perioada în care se află pe domeniul / resortul schiabil (la coadă, pe durata călătoriei, pe pârtie sau în spațiile închise);

b) purtarea mănușilor de către turiști pe toată perioada în care se află pe domeniul / resortul schiabil;

c) dirijarea fluxului de persoane de către personalul de deservire astfel încât să se evite aglomerările;

d) supravegherea de către personalul de deservire a respectării distanței de siguranță de către turiști;

e) personalul de deservire de pe peroane va asista și dirija în permanență îmbarcarea și debarcarea persoanelor astfel încât să se evite aglomerațiile;

f) se va marca peronul stație/locul de îmbarcare pentru a se menține distanța minimă recomandată;

g) păstrarea distanței fizice de minim 2 metri între persoanele ce stau la coada de bilete sau la îmbarcarea pe instalații;

h) accesul pe banda rulantă aferentă Pârtiei de Tubing cu păstrarea distanțării fizice de minim 2 metri, cu excepția: persoanelor provenite din același familie, copii insoțiți de un singur adult;

i) folosirea sistemului de cartele cu mai multe urcări;

j) se va încuraja plata cu cardul

k) lucrătorii în casierie au obligația de a purta mască și mănuși de protecție și de a le schimba la fiecare oră

l) separarea lucrătorilor din casierie de cumpărători se va face printr-un panou de plexiglas transparent

m) în incinta casieriilor și în cazul servirii de tip tejghea sau automat de vânzare, este recomandată punerea la dispoziție a dezinfectantului atât pentru cumpărători cât și pentru personalul deservent

n) pentru evitarea aglomerării la casa de bilete se va crea un culoar separat pentru aceasta.

o) crearea unui culoar delimitat pentru accesul la instalații în vederea îmbarcării/debarcarii;

 

Măsuri aplicabile tuturor persoanelor cu vârsta peste 5 ani în zona/interiorul centrelor de închiriere a echipamentelor de schi, snowbord, sănii:

a) acoperirea nasului și a gurii cu mască sau cagulă;

b) centrele vor pune la dispozitie dezinfectant pentru toți clienții și lucrătorii;

c) lucrătorii din aceste centre au obligația de a purta mască și mănuși de protecție și de a le schimba la fiecare oră;

d) se va limita numărul de persoane care au acces în interiorul acestor spatii;

e) se vor dezinfecta periodic suprafețele și echipamentele închiriate / folosite.

 

În locațiile de tip apres-ski se aplică măsurile incidente pe tot domeniul HoReCa, stabilite prin:

- Ordinele de ministru incidente specifice

- Hotărârile de Guvern privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României

- Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență