În 8 august 2013 au intrat în vigoare noi modificări ale legislaţiei rutiere cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 480/2013 prin care se modifică Regulamentul de aplicare al Codului rutier. Noile reguli se referă la interdicţii şi obligaţii atât pentru biciclişti, cât şi pentru conducătorii de mopede, precum şi la schimbări privind examenul pentru permisul auto.

O primă modificare importantă se referă la interzicerea transportului persoanelor în stare de ebrietate pe autovehicule din categoriile AM, A1, A2 si A (mopede şi motociclete de orice fel). Aceeaşi interdicţie o au şi transportatorii de mărfuri, în cazul pasagerilor din cabină. De asemenea, mopedele şi motocicletele de mici dimensiuni nu au voie să folosească trecerile destinate pietonilor, iar conducătorii de mopede au obligaţia să circule pe un singur rând pe bandă.

Şi bicicliştii au obligaţii suplimentare potrivit noii legislaţii: sunt obligaţi să meargă într-un singur rând pe banda de circulaţie, nu au voie să folosească trecerile de pietoni, nu au voie să înveţe mersul pe bicicletă pe drumuri intens circulate şi trebuie să aibă asupra lor buletinul de identitate. Noua legislaţie interzice expres circulaţia vehiculelor pe acostamentul drumurilor publice prevăzând că vehiculele trebuie conduse numai pe drumurile, părţile carosabile, benzile sau pistele stabilite pentru categoria din care fac parte. În cazul în care pe drumurile publice nu sunt amenajate benzi sau piste speciale pentru biciclete şi celelalte vehicule fără motor, acestea pot fi conduse şi pe acostament în sensul de mers, dacă circulaţia se poate face fără pericol.

În ceea ce priveşte examenul de obţinerea permisului auto, conform legislaţiei noi cursul de pregătire teoretică şi practică în vederea susţinerii examenului pentru obţinerea permisului de conducere este valabil un an de la data absolvirii. Cu caracter tranzitoriu se prevede că, în cazul candidaţilor care până la data intrării în vigoare a modificărilor legislative au fost declaraţi "admis" la proba teoretică şi nu au finalizat examenul pentru obţinerea permisului de conducere, aceştia vor susţine proba practică în conformitate cu reglementările în vigoare la data promovării probei teoretice.