Societatea de Transport local anunţă că, în perioada următoare operează mai multe modificări pe traseele liniilor 10 şi 14, conform programului de transport adoptat de Consiliul Local în 20 iunie.

"Începând din 20 iunie, la linia 10, se desfiinţează staţiile Aviatorilor, Nicolae Bolcaş, Henrik Ibsen nr. 57 şi Henrik Ibsen 35, circulându-se astfel către str. H. Ibsen pe str. Magheranului. Intervalul de succedare al curselor de autobuz se modifică de la 30, la 40 de minute, în zilele lucrătoare, după ora 16.50", arată un comunicat transmis joi de OTL.

Totodată, din 22 iulie, la linia 14 se va anula cursa cu plecare la ora 22.45 de la Cimitirul Municipal, dar şi cea de la ora 23.10 de la Biserica Baptistă, în zilele lucrătoare.