Abonaţii companiei RCS&RDS au din luna februarie două canale în plus: Look TV şi Look Plus.
ISB Media Holding LTD, deţinătorul celor două posturi şi al drepturilor mediatice pentru competiţiile de fotbal din "Liga 1" şi "Cupa Ligii", a anunţat oficial că a semnat un parteneriat extins cu RCS - RDS. Astfel, Look TV şi Look Plus vor fi difuzate în pachetul de bază al operatorului RCS&RDS.
"Începând cu luna februarie, posturile Look TV şi Look Plus vor face parte din pachetul de bază oferit clienţilor de televiziune prin cablu şi satelit al RCS & RDS. Fanii fotbalului românesc vor putea urmări în continuare pe Look TV şi Look Plus în regim live toate cele 9 meciuri ale fiecărei etape din "Liga 1", precum şi meciurile din cadrul "Cupei Ligii"", se arată într-un comunicat al ISB Media Holding LTD.
Citiţi pe aceeaşi temă articolul "Zoltan Teszari dă lovitura: RCS&RDS vinde cel mai ieftin curent din România"