În Monitorul Oficial, nr. 805 din data de 29 noiembrie 2012, a fost publicat Ordinul ministrului transporturilor nr. 2166/2012, prin care se instituie noi reguli privind modalitatea de achitare a rovinietei şi de constatare a contravenţiei determinate de lipsa acesteia.

Conform acestui act, emiterea rovinietei, gestiunea informaţiilor şi controlul valabilităţii acesteia se realizează prin intermediul sistemului informatic SIEGMCR, care permite plata contravalorii taxei de drum prin serviciul de mesaje scurte - SMS. Conform art. 7 alineat 8 din acest act normativ, la achitarea tarifului de utilizare prin intermediul SMS, solicitantul va transmite la numărul de telefon alocat, prin mesaj text, numărul de înmatriculare al vehiculului şi tipul acestuia.

În urma primirii unui mesaj, va trebui să confirme, printr-un nou sms corectitudinea datelor pentru emiterea rovinietei. La final, va primi un mesaj text de confirmare a emiterii rovinietei, care va conţine următoarele informaţii ce vor fi înregistrate în baza de date a SIEGMCR: seria rovinietei şi seria unică a tranzacţiei, numărul de înmatriculare al vehiculului, numărul de identificare al vehiculului, tipul vehiculului, anul, luna, ziua şi ora de la care este valabilă rovinieta, anul, luna, ziua expirării valabilităţii rovinietei.

Dacă în mesajul de confirmare apare o eroare cu privire la nr. de înmatriculare, utilizatorul poate solicita la acelaşi punct de lucru al acestuia, în termen de maximum 60 de minute din momentul emiterii rovinietei, efectuarea corecţiei numărului de înmatriculare în baza de date.

În ceea ce priveşte răspunderea contravenţională, reamintesc faptul că după 24 iulie poţi fi amendat cel mult o dată în 30 de zile pentru lipsa rovinietei şi, începând cu această dată, prin procesele-verbale de contravenţie nu se va mai dispune şi plata tarifului de despăgubire ci doar amenda. Dacă o persoană este oprită în trafic iar agentul constatator nu poate interoga baza de date cu privire la existenţa rovinietei, agentul constatator va realiza o fotografie a vehiculului şi va întocmi un proces-verbal de constatare în care va menţiona imposibilitatea tehnică de interogare a bazei de date.

La reluarea conexiunii cu baza de date, în cazul în care vehiculul nu deţinea rovinieta valabilă la data efectuării controlului, agentul constatator va întocmi procesul-verbal de constatare a contravenţiei.