Ministerul Sănătăţii a publicat un nou protocol pentru tratarea pacienţilor cu Covid-19, elaborat de Comisia de boli infecţioase în baza analizei documentelor emise de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor, sub forma unor ghiduri terapeutice şi materiale publicate de la realizarea versiunii anterioare.

Pentru prima oară, protocolul prevede indicaţii pentru tratamentul la domiciliu al pacienţilor cu Covid-19 care, dacă sunt asimptomatici, nici nu trebuie să ia vreun medicament, iar dacă au simptome, trebuie să ia antivirale, nu antibiotice.

Protocolul spune şi că Remdesivir se administrează doar în formele cu severitate medie sau mare, iar despre plasma recoltată de la pacienţi vindecaţi nu există suficiente dovezi că este eficientă.

Antibioticele nu se utilizează în tratamentul Covid-19 şi „se prescriu rareori, doar dacă se demonstrează o infecţie bacteriană concomitentă sau supraadăugată”.

Documentul mai arată că utilizarea la domiciliu de azitromicină, un antibiotic recomandat de mulţi medici şi care se găseşte greu în farmacii, tocmai din acest motiv, dar şi pentru faptul că se poate elibera fără reţetă, poate provoca „un abuz cu consecinţe asupra pacientului şi asupra rezistenţei bacteriene la nivel macrosocial”. Altfel spus, folosirea lui fără o indicaţie medicală nu este deloc indicată.

Atenție, însă! Orice tratament trebuie avizat și supervizat de un medic!

Recomandările pe scurt din protocolul de tratare a infecţiilor cu Covid-19:

1. Persoana cu infecţie asimptomatică cu SARS-CoV-2 nu necesită un tratament medicamentos.

2. Monitorizarea pacientului este extrem de importantă, agravarea suferinţei impunând modificarea atitudinii terapeutice legate de diferite clase terapeutice utilizate.

3. Colaborarea între medici din diverse specialităţi medicale este necesară pentru a putea îngriji manifestările variate/complexe ale COVID-19.

4. Antiviralele au o eficienţă cu atât mai mare cu cât sunt administrate mai devreme în cursul bolii, de preferat în primele 7-10 zile; de aceea antiviralele sunt recomandate în primul rând în formele uşoare şi medii ale bolii.

5. Dintre antiviralele utilizabile, remdesivirul se recomandă doar în formele cu severitate medie sau mare (forme severe/critice), pe criterii de disponibilitate, eficienţă şi riscuri.

6. Tratamentul antiinflamator cu corticoizi (de preferat dexametazonă) este indicat la pacienţii cu inflamaţie sistemică şi/sau care necesită administrare de oxigen.

7. Imunomodulatoarele (tocilizumab, anakinra, dexametazonă în doze imunosupresoare, altele) sunt rezervate doar cazurilor cu inflamaţie excesivă, necontrolate de corticoizi în doză antiinflamatorie, iar alegerea lor va depinde de efectele adverse posibile şi de disponibilitatea unuia sau altuia dintre ele la un moment dat.

8. Datele privind eficienţa şi riscurile plasmei de convalescent sunt contradictorii şi nu permit formularea unor indicaţii certe.

9. Administrarea profilactică de anticoagulant este indicată tuturor pacienţilor spitalizaţi, cu excepţia celor care primesc deja un tratament anticoagulant şi care vor continua să primească doze terapeutice.

10. Infecţia cu SARS-CoV-2 nu reprezintă o indicaţie suplimentară pentru administrarea de antiagregante (se menţine administrarea pentru alte indicaţii).

11. Stabilirea riscului tromboembolic se poate face cu scoruri consacrate pentru alte afecţiuni la care se adaugă şi factori de risc specifici legaţi de COVID-19.

12. Administrarea de doze terapeutice de anticoagulant se face pentru indicaţiile standard, dar şi pentru pacienţi cu COVID-19 cu risc tromboembolic mare (agravarea suferinţei respiratorii şi/sau sindrom inflamator marcat) şi risc hemoragic mic.

13. Antibioticele nu se utilizează în tratamentul COVID-19; ele se prescriu rareori, deoarece coinfecţiile cu SARS-CoV-2 sunt rare - se administrează antibiotic doar dacă se demonstrează o infecţie bacteriană concomitentă sau supraadăugată.

14. Alegerea antibioticelor pentru situaţiile rare de infecţie bacteriană concomitentă sau supraadăugată trebuie să ţină cont de eficienţă şi de riscurile de dismicrobisme: infecţii cu Clostridium difficile, selectarea de tulpini bacteriene rezistente la antibiotice.

15. Pentru infecţii asociate asistenţei medicale care apar în timpul îngrijirii pacienţilor cu COVID-19 este important să fie decis tratamentul şi în raport cu circulaţia bacteriană în respectivul spital.

16. Principalul suport pentru pacienţii cu forme severe şi critice de COVID-19 este corectarea hipoxemiei; colaborarea cu medicii de terapie intensivă este esenţială în aceste situaţii, mai ales pentru pacienţii cu hipoxemie dificil de controlat.

17. Medicaţia simptomatică este modalitatea majoră de tratament pentru formele uşoare de boală şi poate fi utilă oricărui pacient simptomatic.

18. Pentru persoanele infectate şi pacienţii monitorizaţi la domiciliu se aplică recomandările de mai sus: infectaţii asimptomatici nu primesc tratament, pacienţii cu forme uşoare de boală primesc simptomatice, pacienţii cu forme medii şi severe, care rămân la domiciliu, pot primi profilaxie a trombozelor dacă au şi alţi factori de risc (în primul rând, imobilizarea la pat).

19. Utilizarea de azitromicină (şi alte antibiotice) şi de corticoizi la domiciliu în COVID-19 reprezintă de cele mai multe ori un abuz cu consecinţe asupra pacientului şi asupra rezistenţei bacteriene la nivel macrosocial.