În perioada 2 - 20 decembrie vor fi instituite restricții temporare de circulație pe strada Matei Corvin, pe tronsonul cuprins între girația strada Podului – Bulevardul Ștefan cel Mare și girația strada Ion Bogdan, au anunțat vineri reprezentanții Primăriei Oradea.
Aceste măsuri sunt necesare pentru demontarea culeelor pasajului feroviar de pe DN 19, care traversează strada Matei Corvin, se arată în aceeași informare.
Astfel, potrivit municipalității, traficul rutier dinspre Cartierul Rogerius va fi restricționat pe o bandă, iar traficul rutier dinspre Satu Mare va fi restricționat pe banda 2.
Restricțiile au fost solicitate de către constructor, Webuild S.p.A. Milano, pentru executarea lucrărilor din cadrul proiectului „Electrificarea și reabilitarea liniei de cale ferată Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor”.
Pe de altă parte, așa cum BIHOREANUL a scris, traficul rutier urmează să fie restricționat și în zona pasajului feroviar care leagă cartierul Episcopia de zona industrială a orașului. „Circulația rutieră în zona pasajului de pe strada Crângului, cu acces spre strada Uzinelor, va fi închisă în intervalul 2 - 3 decembrie”, a transmis Primăria Oradea. În acea perioadă circulația autovehiculelor va fi deviată pe rute ocolitoare de-a lungul străzilor Matei Corvin și Uzinelor cu trecere pe șoseaua de centură.