Reales în funcţia de preşedinte al Senatului, Sorin Curilă şi-a stabilit şi echipa cu care va conduce forul legislativ suprem al Universităţii din Oradea.

În şedinţa care a avut loc luni, Curilă a prezentat o echipă de conducere mai extinsă. Mai precis, de acum preşedintele Senatului are şi doi vicepreşedinţi: pe inginerul Cristian Grava şi pe lectorul Ionuţ Oprea de la Departamentul de Sociologie-Asistenţă Socială, totodată călugărit sub numele Antim.

"Am încercat să dezvolt formula din două motive, de prestigiu şi eficienţă. Am verificat, marile universităţi au aceste posturi de vicepreşedinţi, este o conducere piramidală, mai bine structurată, pe care o consider mai stabilă. Totodată, am considerat că este mai potrivit ca vicepreşedinţii să reprezinte Senatul la evenimentele la care eu nu pot participa, şi nu preşedinţii de comisii", a explicat Curilă, luni, pentru BIHOREANUL.

Pe lângă cei doi vicepreşedinţi, şeful Senatului a păstrat şi postul de cancelar general, pe care l-a dat pentru următorii patru ani matematicianului Daniel Paşca. În mandatul 2012-2016 cancelar general al Senatului a fost tot un matematician, Vasile Aurel Căuş, care însă la alegerile din această primăvară l-a concurat pe Curilă la şefia Senatului.

În aceeaşi şedinţă, Sorin Curilă i-a prezentat Senatului şi pe noii preşedinţi ai comisiilor de specialitate ale forului: Victoria Bogdan (Comisia de Buget-Finanţe), Simona Ioana Vicaş (Comisia de Cercetare Ştiinţifică), Cornel Nicu Sabău (Comisia pentru Evaluarea şi Asigurarea Calităţii), Simona Aurelia Bodog (Comisia de Învăţământ), Luminiţa Şoproni (Comisia pentru Probleme Sociale şi Studenţi), Mariana Eugenia Mureşan (Comisia de Relaţii Internaţionale şi Interne), Mircea Gordan (Comisia pentru Valorificarea şi Administrarea Patrimoniului) şi Daniel Bădulescu (Comisia de Monitorizare, Coordonare şi Îndrumare Metodologică a Dezvoltării Sistemului de Control Managerial Intern).

Cu excepţia Victoriei Bogdan şi a Marianei Mureşan, care au fost preşedinte de comisii de Senat şi în mandatul 2012-2016, toţi liderii sunt noi în aceste funcţii.

Potrivit lui Curilă, odată cu nominalizarea sa la şefia unei comisii de Senat, Cornel Nicu Sabău, care este şi preşedintele Comisiei de Etică, a intrat în incompatibilitate. Cel mai probabil, Sabău va demisiona de la şefia Comisiei de Etică.