Pentru a marca Ziua Națională a României, Corul, condus de Lászlóffy Zsolt, și Orchestra Filarmonicii Oradea susțin un concert cu lucrări din repertoriul muzicii clasice românești, începând cu imnul de stat.

Evenimentul „Noi suntem România” îl va avea la pupitrul dirijoral pe Daniel Jinga și va avea loc în Sala Enescu-Bartok, sâmbătă, de la ora 19.

Astfel, în cadrul concertului vocal-simfonic, melomanii vor putea audia imnul de stat al României, compus de Anton Pann, pe versuri de Andrei Mureșanu, publicat în timpul Revoluției de la 1848, în alfabet chirilic și sub denumirea inițială de „Un răsunet”.

În program se regăsesc și alte piese românești: Chindia, de inspirație folclorică și probabil cea mai renumită lucrare a compozitorului Alexandru Pașcanu, Suita din țara Oașului de Dariu Pop, în interpretarea solistei Ancuța Gabriela Măslină-Pop, soprană a Corului Filarmonicii, Divertisment rustic de Sabin Drăgoi și Suita Ardelenească de Pascal Bentoiu, a cărui muzică lirică și colorată este inspirată din folclorul românesc.

Dirijorul invitat Daniel Jinga este maestru al Corului Operei Naționale din București și dirijor principal al Orchestrei Simfonice Muntenia din Târgoviște.

S-a afirmat ca dirijor secund al Corului de Cameră Madrigal și dirijor fondator al Corului de cameră Accoustic, cu care abordează o paletă repertorială complexă: muzică sacră, prelucrări folclorice, renaștere europeană, muzică contemporană și muzică de teatru și film.

Jinga este cunoscut mai ales ca inițiator și dirijor al unor proiecte pop-rock simfonic sau mainstream, ce i-au avut ca protagoniști pe Vlad Miriță, Phoenix, Iris, Smiley, Marius Moga, Gheorghe Zamfir, Angela Gheorghiu sau Felicia Filip.