Noua conducere tehnică a echipei FC Bihor va fi formată din Călin Cheregi şi Lucian Ciocan. Aceştia îi vor înlocui pe Alexandru Pelici şi Roberto Ivan, antrenorul principal şi cel secund, care şi-au prezentat demisia după meciul de sâmbătă cu FC Olt, invocând lipsurile financiare de la club.

"Noul staff tehnic al clubului FC Bihor îi va avea în componenţă pe Călin Cheregi, antrenor principal, şi pe Lucian Ciocan, antrenor secund. Acest staff va fi însă un staff unit, va fi doi în unu cum se spune. Vor lua decizii împreună în ceea ce priveşte lotul de jucători şi tot ce ţine de latura sportivă a clubului. Ne-am orientat către cei doi antrenori şi din considerente financiare, ei sunt din curtea noastră, antrenorii noştri, de la Centrul de Copii. Am zis că mergem pe un termen scurt, urmând să le dăm crezare, poate vom găsi şocul care trebuie acestei echipe şi, cine ştie, relansarea echipei în campionat", a declarat preşedintele clubului, Viorel Nemeş.

Dacă şeful Centrului de copii şi juniori, Călin Cheregi (40 de ani), a mai fost secund la echipa mare, Mircea Lucian Ciocan (46 de ani) este pentru prima dată cooptat în staff-ul primei echipe. El a antrenat grupele copiilor născuţi în 2001 şi 2005, iar în trecut a mai pregătit pe FC Bihor II.

"În ceea ce priveşte antrenorul cu portarii, se doreşte continuarea cu Florin Berţa, acesta urmând a reveni marţi la Oradea pentru a discuta posibila sa continuare pe banca tehnică", informează site-ul clubului.

"Sunt onorat că s-a apelat la serviciile mele. Pot să declar cu maximă responsabilitate că sunt norocos că preiau o echipă care a fost pregătită de către fostul antrenor Alexandru Pelici. Sper din tot sufletul şi am toată convingerea, totodată, că locul acestei echipe nu este pe poziţia pe care o are în clasament. Sper să se rezolve toate problemele care sunt în acest moment la club şi să putem intra într-o normalitate", a declarat Călin Cheregi.