Cei 31 de directori ai şcolilor din Oradea au semnat contractele care-i pun oficial la cârma unităţilor de învăţământ pentru următorii ani în sala mare a Primăriei, în prezenţa edilului Florin Birta, se arată într-o informare transmisă joi de reprezentanţii municipalităţii. 

"Noii directori vor avea un mandat de patru ani pentru care au semnat două contracte: unul cu ISJ Bihor, respectiv cu municipalitatea", conform comunicatului. 

"Am anexat contractului încheiat cu directorii şi un document care prevede indicatorii de performanţă ce au ca scop atingerea un management competitiv. În domeniul şcolar, acest lucru se poate realiza prin eficienţă. Ne dorim să avem un sistem de învăţământ de calitate în Oradea, iar cei care conduc şcolile au o mare responsabilitate în obţinerea acestui obiectiv", a menţionat primarul Florin Birta.

Conform informării oficiale, indicatorii vizează "creşteri ale veniturilor proprii, reducerea de cheltuieli, îmbunătăţirea comunicării cu mediul intern şi extern, colectarea selectivă a deşeurilor reciclabile, reducerea agentului termic în afara programului săptămânal/zilnic, atragerea de sponsorizări etc.".

După cum BIHOREANUL a relatat, concursul organizat de IŞJ pentru posturile de director şi director adjunct au fost atipice întrucât, în premieră, concurenţii au putut opta pentru anonimizarea datelor personale, lucru de care au profitat majoritatea cadrelor didactice. 

Directorii orădeni care nu şi-au ascuns identitatea în timpul concursului sunt: Teodora Pantazi, de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă nr. 1 Oradea, care a câştigat concursul cu media 8,3, Iulius Timar de la Colegiul Naţional Onisifor Ghibu (9,1) şi Antonia Nica de la Liceul Greco-Catolic Iuliu Maniu (9,3). 

Evident, după finalizarea procedurilor, numele câştigătorilor nu au mai fost ţinute la secret. Astfel, s-a aflat că la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul rămâne în funcţie cel mai longeviv director, Ruben Filimon (8,6), iar la Colegiul Traian Vuia profesoara Alina Cotca (8,9). 

Alte şcoli din Oradea care păstrează aceeaşi directori sunt Colegiul Naţional Emanuil Gojdu (Anca Mile a promovat cu 7,9 şi n-a avut contracandidat), Colegiul Naţional Iosif Vulcan (Simona Martin a rămas directoare cu media 8,5) ori Colegiul Naţional Mihai Eminescu, unde directoarea Livia Muntean a avut 3 contracandidaţi, dar a luat punctajul cel mai mare (8,7).

Vezi mai jos LISTA COMPLETĂ a directorilor şi directorilor adjuncţi din Bihor, care au câştigat concursul organizat de IŞJ Bihor: