Noii miniştri ai Guvernului Ponta au depus, miercuri seară, jurămintele de învestitură în funcţii, în prezenţa şefului statului, a premierului Victor Ponta, a preşedintelui Camerei şi a vicepreşedintelui Senatului Cristian Dumitrescu.

Preşedintele Traian Băsescu s-a declarat impresionat de numărul mare de miniştri tineri din noul Cabinet. "Mă impresionează numărul mare de miniştri tineri", a spus Băsescu, menţionând că şi el a dorit să promoveze tinerii, iar cu unii dintre aceştia a avut succes, iar cu alţii nu a avut.

Preşedintele a mai spus că, din acest punct de vedere, poate premierul Ponta va fi mai norocos. Potrivit lui Băsescu, tinereţea aduce şi mai multă fantezie în exercitarea guvernării, ceea ce este foarte bine.

"Mult succes, o guvernare cât mai eficientă! Şampanie nu am, pentru că premierul mi-a dat un buget mic, aşa că discutaţi cu el să v-o dea la Palatul Victoria", le-a spus şeful statului membrilor Cabinetului Ponta, la finalul ceremoniei de la Palatul Cotroceni.

Citeşte pe această temă şi articolul "Suprizele Guvernului Ponta III: Ministru al Finanţelor, la 34 de ani"