Senatul Universităţii din Oradea s-a reunit luni într-o şedinţă festivă, care a marcat finalul de mandat pentru reprezentanţii celor 15 facultăţi aleşi în legislatura 2012-2016 şi începutul de mandat pentru noii membri, aleşi în urma scrutinului ce a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie.

Preşedintele forului în legislatura 2012-2016, Sorin Curilă, i-a recompensat pe toţi cei care au câştigat un mandat în vechiul for cu o diplomă de merit, spunându-le că au contribuit la formarea şi consolidarea acestei structuri. Mulţi dintre ei, mai ales cei care nu au candidat sau nu au câştigat un nou mandat, au lipsit însă de la şedinţă.

După ce a împărţit diplomele de recunoştinţă, Curilă a primit şi el o diplomă şi o plachetă, din partea colegilor săi. 

La întâlnire au luat parte, ca invitaţi, şi noi membri ai Senatului. În cea de-a doua parte a şedinţei, mandatele lor trebuiau validate de vechea componenţă a forului. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, pentru că cvorumul necesar, de 51 de persoane, nu a fost îndeplinit.

Dintre vechii senatori, la şedinţă au luat parte doar 49, astfel că întâlnirea a fost amânată pe miercuri, la ora 14. Abia după validarea lui, noul Senat al Universităţii din Oradea va începe să funcţioneze.