Pe lângă orele de engleză, matematică sau geografie, elevii din șase școli orădene vor învăța, în următoarele săptămâni, o altă lecție importantă: cea a colectării separate a deșeurilor.

Primăria Oradea, compania RER Vest, responsabilă cu colectarea deșeurilor din Oradea, și Eco Bihor, firma care administrează depozitul județean de deșeuri, dau startul unui concurs intitulat „Nota 10 la reciclare”, în care vor testa cunoștințele elevilor privind separarea mizeriilor. Școlile care vor colecta cele mai mari cantități de deșeuri vor fi premiate cu bani, deloc puțini.

În patru fracții

Concursul de colectare separată va începe pe 24 aprilie, la Școala Gimnazială Szacsvay Imre, unde la finalul săptămânii trecute a fost instalată o insulă inteligentă de colectare separată a deșeurilor. 

Cu aspectul unui container uriaș, insula are cinci compartimente distincte, fiecare dedicat unui tip de deșeuri: maro pentru resturi biodegradabile, albastru pentru ambalaje din hârtie și carton, galben pentru plastic și metale, respectiv verde pentru sticle.

Pentru că elevii ar putea să aibă mai multă maculatură, pentru deșeuri din hârtie și carton au fost amenajate două compartimente. De asemenea, nu întâmplător, acestea au fost separate de deșeurile din plastic și metal, cu care, deocamdată, la casele și blocurile din Oradea, se colectează laolaltă: Primăria are de gând să implementeze, în perioada următoare, colectarea separată a hârtiilor și cartoanelor. 

Sesam, deschide-te! 

Regulamentul concursului prevede că fiecare clasă de elevi va primi o cartelă de acces la insulă, care, odată scanată, va permite deschiderea oricărei ușițe. Elevii vor trece mâna prin fața compartimentului în care vor să arunce deșeuri, gest care va declanșa deschiderea ei automată. Dacă vor să arunce sticle, de pildă, vor trebui să fluture mâna prin fața ușii de culoare verde, inscripționată cu „deșeuri sticlă”.

Dotată cu senzori inteligenți și cu un cântar sub fiecare compartiment, insula va „citi” utilizatorul care aruncă deșeuri, adică clasa de elevi, tipul de resturi și cantitatea. „Fanta stă deschisă aproximativ 10 secunde. Dacă una dintre ușițe este deschisă, celelalte sunt blocate, pentru a nu citi greșit informațiile utilizatorului”, explică Laura Dărăban-Breb (foto), responsabilă de comunicare în cadrul RER Vest.

Premii pentru cei mai buni

Insula va sta în curtea Școlii Szacsvay timp de cinci zile, iar apoi, în fiecare săptămână, se va muta la o altă unitate de învățământ, în concurs fiind cooptate și Școala Gimnazială Nicolae Bălcescu, Liceul Reformat Lorantffy Zsuzsanna, Colegiul Național Onisifor Ghibu, Colegiul Național Mihai Eminescu și Școala Gimnazială Oltea Doamna. 

„La finalul celor cinci zile, vom avea un raport în care vom vedea ce cantități de deșeuri a depozitat fiecare dintre clase, iar clasa cu cantitatea cea mai mare de deșeuri colectată va primi un premiu de 1.000 de lei”, spune reprezentanta RER Vest. 

La finalul anului școlar, organizatorii concursului vor face și un top al școlilor, în funcție de cantitățile de deșeuri colectate, iar unitatea de învățământ cu cele mai multe resturi aruncate corect va primi un premiu de 9.000 de lei. Școala de pe locul II va câștiga 7.000 de lei, iar cea de pe locul III, 4.000 de lei.

O lecție utilă

Concursul a fost anume gândit pentru a-i învăța pe elevi și profesori să colecteze separat deșeurile. „Proiectul ar trebui să ducă la creşterea gradului de reciclare şi de valorificare a deşeurilor colectate separat în școli, dar şi să îi facă pe elevi să înțeleagă cât de important este să colecteze deșeurile în fracții”, mai spune Laura Dărăban-Breb.

Ca regulile valorificării deșeurilor să fie mai clare pentru elevi, firma Eco Bihor va dota toate clasele din școlile incluse în concurs cu câte patru coșuri de gunoi, unul pentru fiecare fracție: deșeuri din plastic și metal, hârtie și carton, biodegradabil și rezidual. Așadar, copiii vor putea păstra obiceiul colectării separate și după finalizarea concursului. Mai rămâne de văzut cum se vor descurca la „examenul” reciclării...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!