Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare meteorologică de cod galben de furturi în 30 de judeţe ale ţării, inclusiv în Bihor, valabil de luni seara, ora 20, până în noaptea de miercuri spre joi, la ora 3.

În toate zonele de munte, precum şi în Banat, Crişana, Oltenia, Maramureş, Transilvania, nord-vestul Moldovei şi vestul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată cu intensificări ale vântului cu aspect de vijelie, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea şi caracter torenţial şi căderi de grindină. 

"În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 20...25 l/mp şi punctiform 50...60 l/mp", precizează meteorologii.

Astfel de fenomene se vor semnala şi în regiunile estice şi sud-estice, dar pe spaţii mai restrânse, îndeosebi în a doua parte a zilei de marţi (25 iulie) şi în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (25/26 iulie).

În cursul zilei de marţi, 25 iulie, în sudul şi estul Munteniei, vestul Dobrogei, sudul şi centrul Moldovei, disconfortul termic va fi ridicat, iar temperaturile maxime se vor situa frecvent între 33 şi 35 de grade.