Economista Maria Silaghi, fost director financiar la Spitalul Judeţean în vremea managerului Grebenişan, a preluat de la 1 iulie, funcţia de director financiar contabil al Spitalului Municipal, după ce fosta deţinătoare a funcţiei, Anca Brad, a renunţat, în urma unui scandal în care e acuzată că, împreună cu fostul manager, a organizat licitaţii păguboase pentru spital.
"Doamna Silaghi Maria a fost numită prin dispoziţie a primarului director financiar contabil interimar al Spitalului Municipal Dr. Gavril Curteanu din Oradea pe o perioadă de 6 luni, începând cu data de 1 iulie 2014. Numirea vine ca urmare a faptului că doamnei Anca Brad i-a încetat contractul de administrare ca director financiar contabil al Spitalului Municipal la data de 1 iulie 2014 şi nu i-a mai fost prelungit", anunţă un comunicat transmis marţi, de Biroul de presă al muncipalităţii.
Potrivit documentului, Silaghi este absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice din Oradea. În perioada 2010-2012 aceasta mai ocupat postul de director financiar contabil la Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Oradea, iar după unificare, a îndeplinit aceeaşi funcţie şi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea.
"Noul director financiar contabil va rămâne interimar pe acest post până la organizarea unui concurs", a mai precizat comunicatul primăriei.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, Anca Brad a fost obligată să se retragă de la conducerea finanţelor Spitalului Municipal luna trecută, sub ameninţarea că va fi dată pe mâna procurorilor. Împreună cu fostul manager Ovidiu Pop, economista e acuzată că a organizat licitaţii cu dedicaţie, prin care a cumpărat materiale pentru laborator la preţuri duble, provocând spitalului, în doi ani, un prejudiciu evaluat la 2 milioane euro.
Citiţi detalii pe această temă în articolul "Jaf de milioane la Municipal: Şefa finanţelor Spitalului Municipal, silită să demisioneze sub ameninţarea cu Parchetul"