La trei luni după ce, la propunerea președintelui Ilie Bolojan, consilierii județeni au aprobat încheierea unui parteneriat între Consiliul Județean Bihor și consiliile locale ale comunelor Biharia și Paleu pentru construirea unui drum care să lege aceste localități, a fost desemnată firma care va întocmi SF-ul pentru viitoarea șosea de până la 4,5 kilometri lungime.

„Astăzi, 20 iulie, a fost semnat contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF) pentru obiectivul „Drum de legătură între localitatea Paleu și localitatea Biharia”. Valoarea achiziției directe a SF-ului este de 134.880 lei, fără TVA, iar durata de implementare este de 2 luni. Documentația va fi elaborată de firma SC Edildrum Construct SRL”, a anunțat marți Consiliul Județean, printr-un comunicat de presă.

Protocolul de colaborare între Consiliul Județean și consiliile locale ale comunelor Biharia și Paleu pentru realizarea noului drum județean a fost aprobat pe 27 aprilie.

Traseul viitorului drum va porni din Paleu din zona sălii de sport, continuând de-a lungul văii Cosmo și ieșind în viitoarea centură a localității Biharia, printr-o girație ce va fi amenajată la intersecția cu strada Viilor.

Șoseaua va avea o lungime cuprinsă între 3,5 și 4,5 kilometri și va fi prevăzută cu două benzi de circulație, câte una pe sens. Lățimea carosabilului va fi de 6 metri, la care se adaugă acostamentele de doi metri.

Conform proiectului adoptat în aprilie de consilierii judeţeni la iniţiativa președintelui Ilie Bolojan, viitorul drum județean va fi executat în paralel cu viitoarea șosea de centură a Bihariei, pentru care deja Asociaţia Zona Metropolitană Oradea a întocmit studiul de fezabilitate, și ar urma să fie finalizată în aproximativ 2 ani.

"Credem că noul drum de legătură poate fi realizat în doi ani", a spus Bolojan într-o conferinţă de presă premergătoare şedinţei Consiliului Judeţean, ai cărui membri au votat ulterior propunerea în unanimitate.

Acest proiect se adaugă celor pentru care CJ Bihor a mai încheiat parteneriate şi cu consiliile locale din Biharia, Oşorhei, Sântandrei, Nojorid şi Sânmartin, unde vor fi realizate drumuri ocolitoare şi de legătură cu Oradea.