Încă 8 persoane au decedat în ultimele 24 de ore în județul Bihor pe fondul infectării cu SARS-CoV-2, iar alte 336 au fost depistate cu virusul, acesta fiind cel mai mare număr înregistrat în 2021, peste recordul din ziua precedentă, de „numai” 306 noi cazuri.

Potrivit informării făcute miercuri dimineață de către Direcția de Sănătate Publică și Prefectura Bihor, cele 336 de noi cazuri au fost descoperite după efectuarea a 1.607 teste, ceea ce înseamnă o rată de pozitivare de 20,90%.

În acest fel, numărul total al îmbolnăvirilor înregistrate în județ de la începutul pandemiei în județ a crescut la 33.306, dintre care 29.083 s-au încheiat cu vindecări. Alte 1.657, însă, s-au soldat cu decese, după ce de marți până miercuri dimineață au mai murit încă 8 persoane infectate.

Numărul mereu crescând de infectări și agravarea stării de sănătate a unora dintre persoanele infectate fac ca tot mai multe să aibă nevoie de îngrijiri spitalicești, miercuri dimineață fiind internați 285 de bihoreni cu Covid din totalul celor 2.566 afectați de virus.

Pe de altă parte, în secțiile ATI din spitalele Municipal, Pelican și Județean toate cele 71 de paturi erau ocupate la ora 8.30, opt dintre ele cu pacienți din alte județe.

În ultima zi, în Bihor s-au vaccinat anti-Covid încă 1.558 persoane.

În toate localitățile din județ crește incidența îmbolnăvirilor, cea mai mare continuând să fie înregistrată în Spinuș (12,23 persoane cu Covid la mia de locuitori), Țețchea (11,21) și Cetariu (7,92). În 7 localități incidența depășește pragul de 6 la mie, iar în altele 16 – între care și Oradea – pe cel de 4 la mie.

Vezi mai jos rata de infectări pe fiecare oraș și comună în parte!