Nouă elevi au fost daţi afară de la Bac încă de la primul examen scris, cel la limba şi literatura română, pentru fraudă sau tentativă de fraudă. Elevii fie au încercat să copieze, fie au fost prinşi cu telefoanele mobile asupra lor, deşi trebuiau să le predea la intrarea în sală.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, Claudiu Damian, trei dintre elevii eliminaţi susţineau examenul la Colegiul Naţional Octavian Goga Marghita, unul la Colegiul Tehnic Traian Vuia Oradea, doi la Liceul Teoretic Lucian Blaga, doi la Colegiul Tehnic Ioan Ciordaş Beiuş şi unul la Colegiul Tehnic Alexandru Roman Aleşd.

Nici unul dintre cei opt eliminaţi nu mai au dreptul să se înscrie la Bacalaureat timp de două sesiuni.

Totodată, potrivit lui Damian, la primul examen au absentat 151 de elevi dintre cei 1.131 înscrişi.

Marţi, Bacalaureatul de toamnă continuă cu examenul la limba şi literatura maternă, unde s-au înscris 82 de absolvenţi de liceu, toţi maghiari.